Echipa Salvați Dunărea și Delta (SDD) împreună cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării au organizat, în perioada 20 august - 15 septembrie, 65 de consultări locale în 29 de localități din zonă pentru crearea unei baze de date, care va servi autorităților responsabile cu elaborarea unui plan de salvare a a acestui paradis aproape pierdut, unde soluțiiile devin cu atât mai dificile cu cât aplicarea lor este amânată.
Peste 1300 de persoane, au participat la întâlnirile organizate in cadrul proiectului în mai multe localități din zonă, precum Tulcea, Băltenii de Jos, Ilganii de Jos, Murighiol, Mahmudia etc., precizează un comunicat de presă transmis redacției.La întâlnirile echipei SDD cu copiii din 15 școli din Delta Dunării, aceștia au vizionat filme de scurt metraj care prezentă principalele specii periclitate, cauzele care le-au adus in acest stadiu si necesitatea schimbarii de atitudine pentru a preintampina pierderea de biodiversitate.
Concluzia acestor consultări este alarmantă: ”zonele strict protejate se degradează galopant, autoritățile de administrare nu au resurse să intervină, localitățile se confruntă cu depopulări masive, resursele de pește scad din cauza colmatării canalelor, a braconajului, a poluării, în timp ce școlile nu au nici dotările minimale, cabinete medicale sunt prost echipate, medicii sunt prea puțini, medicamentele sunt insuficiente, transportul este scump și deficitar, iar taxele și impozitele sufocă activitatea pescarilor, a crescătorilor de animale și a turismului”, se menționează în sursa citată.
Având în vedere acest eprobleme semnalate, ”se impune un efort concertat din partea tuturor factorilor responsabili (autorități publice locale și centrale, privați, ONG uri) în vederea abordării corespunzătoare a acestor probleme sistemice”, se arată în comunicat, instituțiile implicate în campania ”Delta Dunării - paradisul aproape pierdut!” atrăgând atenția că ”în caz contrar Delta Dunării va deveni în scurt timp o secțiune tristă a muzeului Antipa”.
Un raport complet al acestor probleme cât și propuneri de soluții sustenabile pentru viitorul Deltei și al locuitorilor săi va fi prezentat de către SDD autorităților de resort pe 23 octombrie 2012, în cadrul simpozionului național “Avem o Deltă. Cum procedăm”.
De asemenea, în aceeași perioadă, SDD, împreună cu localnici, mobilizați exemplar de autoritățile publice din zonă, și turiști au organizat 10 acțiuni de igienizare în zece locuri aglomerate din Deltă.
„Delta Dunarii – Paradisul aproape pierdut!” este o campanie de informare și conștientizare cu privire la protejarea biodiversității Rezervației Biosferei Delta Dunării" este un proiect implementat de Asociața Salvați Dunărea și Deltă în parteneriat cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării în perioada ianuarie 2011 – decembrie 2012. Proiectul este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu) – Axa prioritară 4 „Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecția Naturii”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu