Demisie în bloc din Partidul Conservator

Partidul Conservator începe să se dezintegreze. Organizația PC a celei mai mari comune din țară, Florești (județul Cluj), a demisionat în bloc si a trecut la Partidul Puterii Umaniste.

Alegeri prezidentiale 2024

Organizația locală Florești (județul Cluj) a demisionat în bloc din Partidul Conservator și a constituit prima organizație locală a Partidului Puterii Umaniste din țară. Menționăm că Florești este cea mai mare comună din România, iar în ceea ce privește numărul de locuitori, comuna Florești depășește foarte multe orașe din România.

Cu această ocazie, mai mulți membri importanți ai PC Cluj și-au dat demisia și au trecut la Partidul Puterii Umaniste, declarându-și susținerea necondiționată fata de proiectul PPU și a lui Șerban Rădulescu, liderul județean, membru fondator și unul dintre liderii acestei noi formațiuni politice la nivel național.

Și-au dat demisia din PC și au semnat adeziuni la PPU: Mariana Maier, președinta Organizației de femei a PC Cluj și vicepreședinta Organizației de femei pe țară a PC, Bogdan Făgădar, președintele Organizației de tineret a PC Cluj-Napoca și președintele organizației locale Florești a PC, Florentina Vaida.

Citește și: Maria Grapini pleacă din PC. Mesaj de dezamăgire pentru Daniel Constantin

În acest sens, liderii primei organizații locale a PPU din țară, au dat publicității următoarea declarație de presă: „În urma evenimentelor din ultima perioadă și a nenumăratelor discuții pe care le-am avut în cadrului Biroului Permanent al organizației noastre politice, am decis să demisionăm în bloc din cadrul Partidului Conservator și să înființăm prima organizație la nivel național a Partidului Puterii Umaniste. Această decizie a fost luată pentru a întări poziția domnului profesor Șerban Rădulescu, cel care își dorește cu adevărat să schimbăm împreună felul în care se face politică la ora actuală în România. Partidul Puterii Umaniste se dorește a fi o structură social-liberală care își îndreaptă atenția și interesul spre nevoile clasei de mijloc, spre ale micilor întreprinzători, o structură social-liberală care crede cu adevărat în promovarea oamenilor care aduc plus valoare comunităților în care trăiesc. Principalul nostru scop este să facem totul pentru promovarea valorilor reale."

Citește și: Partidul Puterii Umaniste, înființat de nemulțumiții din Partidul Conservator

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel