EXCLUSIV  Demisie Papa Francisc. Dan Ciachir: Televiziunea, între Caracudi și Vatican

Papa Francisc
Papa Francisc

Scriitorul Dan Ciachir a comentat știrea conform căreia Papa Francisc s-ar gândi să demisioneze.  

Unele posturi de televiziune au titrat: „Cutremur la Vatican: Papa se gândeşte să demisioneze". 

Mai întâi, o precizare: papii, episcopii, patriarhii nu demisionează, ci se retrag, chiar dacă expresia italiană dimettersi poate fi echivalată cu noţiunea laică de demisie. M-am grăbit să mă uit pe site-urile marilor ziare italiene. Şi ce-am găsit în „La Stampa"? Că peste câteva zile va intra în librăriile din Italia volumul La barca di Paolo, îngrijit de părintele Leonardo Sapienza, un important slujbaş al Vaticanului.

Ce a provocat confuzia 

În această carte este reprodusă o scrisoare autografă a Papei Paul al VI-lea (care a stat pe tronul pontifical între anii 1963 şi 1978) – redată şi în facsimil – datată 2 mai 1965. Este considerată cea mai importantă dezvăluire din acest volum. Se spune în această scrisoare autografă că, în caz de „infirmitate prezumată nevindecabilă", Papa Paul al VI-lea va renunţa la demnitatea sa pontificală, la care se adaugă şi alternativa unui alt „grav şi prelungit impediment".

Este adevărat că şi Papa Francisc – actualul Pontif – a făcut o foarte scurtă declaraţie legată de acest document, reprodusă şi ea pe site-ul ziarului „La Stampa", spunând că gestul înaintaşului său este surprinzător, dar şi firesc, pentru că un om care nu este într-o bună stare de sănătate nu poate să conducă Biserica Romano-Catolică.

Or, de la comentarea unei scrisori de acum 53 de ani aparţinând Papei Paul al VI-lea până la ştirea că actualul Pontif este pe cale să se retragă este o distanţă ca de la Caracudi, personajul ziaristului Caragiale care inventa ştiri, la o mass-media decentă.

Notă: intertitlul aparține redacției DCNews. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel