Premierul Victor Ponta a fost întrebat, miercuri, dacă ia în considerare o eventuală demisie în urma problemelor în justiție în care este implicat cumnatul său, Iulian Herțanu.
Întrebat dacă ia în calcul demisia, premierul Victor Ponta a răspuns: "Sigur că da, în măsura în care colegii mei sau Parlamentul nu mai au majoritate, sigur că da". Întrebat, din nou, dacă ia în calcul să-și dea demisia, după ce în vară a considerat oportună demisia lui Traian Băsescu din funcția de președinte în urma acuzațiilor aduse lui Mircea Băsescu, premierul a precizat: "Eu nu pot să influențez și nu numesc magistrați și nu am niciun fel de atribuție legală în ceea ce privește justiția, după cum știți foarte bine acest lucru". Victor Ponta a precizat că implicarea rudelor sale "categoric, da", îi afectează imaginea.
Cu privire la Mircea Cosma și Vlad Cosma, întrebat dacă se gândește să ia o măsură de suspendare sau așteaptă modificare statului, premierul Victor Ponta a răspuns: "Cred că cel mai important lucru va fi, apropo de tot ceea ce ține de atitudinea noastră față de cercetările penale, va fi acela de a stabili prin statul foarte clar, ce răspundere politică are fiecare persoană începând cu mine, care se află acuzat într-o formă sau alta".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu