Toți cei șapte medici de la UPU Bacău și-au scris demisiile, miercuri, după ce doctorul care s-a ocupat de cazul studentului de 24 de ani, întors din China, suspectat că este infectat cu coronavirus, a fost amendat de DSP pentru că informația a ajuns mai întâi la presă și apoi la autorități.
Șapte medici de la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău și-au scris demisiile miercuri dimineață, după ce colegul lor a fost amendat de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Bacău cu 20.000 de lei.
„La acest moment în Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul Județean Bacău există un val de nemulțumire din partea medicilor, vizavi de un control efectuat imediat după transferul acelui pacient suspect de infecție cu coronavirus din data de 27 ianuarie, care s-a soldat cu o amendă pentru medicul curant din acea dată, motivul practic fiind că știrea sau cazul mai întâi a apărut în presă și mai apoi la organele abilitate", a declarat Adrian Popa, managerul SJU Bacău, citat de Mediafax.
Acesta a precizat că se poartă discuții cu medicii pentru a nu se ajunge la un blocaj în cazul în care aceștia își mențin dorința de a demisiona.
„Demisiile sunt scrise de toți medicii din UPU, sperăm să găsim înțelegere, avem dialog cu dânșii încontinuu, chiar de aseară. Încercăm să nu supunem UPU unui blocaj complet, pentru că dacă medicii se hotărărsc în bloc să își dea demisia atunci pune în imposibilitate desfășurarea activității din Unitatea de Primiri Urgențe", a explicat managerul.
Amenda este de 20.000 de lei și a fost dată medicului care a tratat tânărul de 24 de ani, student care s-a întors din China.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu