Demisii în lanț la PRM București

vadim
vadim

Preşedinţii organizaţiilor de sector ale PRM, precum şi o parte dintre membrii activi ai organizaţiei PRM Bucureşti şi-au anunţat joi demisia în bloc

Potrivit unui comunicat semnat de foştii preşedinţi ai organizaţiilor de sector din PRM, cei care au demisionat din PRM consideră că fostul vicepreşedinte al partidului Codrin Ştefănescu a spus lucrurilor pe nume în ceea ce priveşte problemele interne ale formaţiunii conduse de Corneliu Vadim Tudor.

Printre cei care au demisionat din PRM se numără prim-vicepreşedintele Organizaţiei PRM sector 1, Bogdan Nicolae, preşedintele Organizaţiei PRM sector 4, Daniela Pătraşcu, vicepreşedintele organizatoric PRM Bucureşti, Mihai Pancoş, preşedintele Organizaţiei PRM sector 3, Ionela Marinescu, preşedintele Organizaţiei PRM sector 5, Constantin Codreanu, vicepreşedintele comunicare PRM Bucureşti, Vasile Lăcătuşu, şi secretarul executiv al Organizaţiei PRM Bucureşti, Gheorghe Nicolae.

Preşedintele Organizaţiei PRM sector 6, Luminiţa Adam, şi-a anunţat demisia din PRM înaintea şedinţei de joi a Biroului Executiv Municipal în cadrul căreia ceilalţi preşedinţi de organizaţii de sector ale PRM au decis să părăsească partidul, potrivit comunicatului citat. Luminiţa Avram s-a înscris în PSD împreună cu o parte din conducerea organizaţiei sectorului 6 al Capitalei.

Subliniem faptul că declaraţiile fostului nostru preşedinte Codrin Ştefănescu nu numai că spun lucrurilor pe nume, fiind extrem de realiste, dar probabil că, din prea mult bun simţ, dezvăluie doar o parte a adevărului întunecat cu care ne confruntăm astăzi în partid. (...) Demisia noastră este necesară în condiţiile în care, nici chiar un Congres Extraordinar prin care Corneliu Vadim Tudor să fie înlocuit de la conducerea partidului, aşa cum doresc mai mulţi colegi din ţară şi preşedinţi de organizaţii, nu ar reabilita imaginea PRM de partid justiţiar, pus în slujba poporului, se arată în comunicatul de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel