Demisii la Poliţia de Frontieră Timiş, unde are loc un control al IGPF

politia
politia
Alegeri prezidentiale 2024

Şeful Poliţiei de Frontieră Timiş, Cornel Iureş, a demisionat, miercuri, reprezentanţii instituţiei spunând că este vorba despre "un act unilateral", însă în cursul zilei la sediul Poliţiei de Frontieră Timiş are loc un control al IGPF care vizează activitatea managerială din anii 2009-2010.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timiş, Mihaela Marcoff, a declarat că şeful acestei instituţii, Cornel Iureş, a demisionat din funcţie, ea precizând că "este un act unilateral" şi că nu poate preciza motivele, scrie Mediafax.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), Fabian Bădilă, a declarat că în cursul zilei de miercuri la sediul Poliţiei de Frontieră Timiş are loc un control al "activităţii manageriale din anii 2009-2010", el precizând că va oferi alte informaţii la încheierea verificărilor.

Potrivit unor surse judiciare, alături de Cornel Iureş au demisionat alţi cinci ofiţeri de la Inspectoratul Poliţiei de Frontieră Timiş, între aceştia numărându-se adjunctul lui Iureş şi doi şefi de birou.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel