Mai mulți realizatori TV și-au dat demisia.
În anul 2019, diferiți oameni de televiziune au plecat de posturile unde făceau emisiuni. Numărul cel mai mare de plecări din TV au fost de la Digi 24.
1. În septembrie, Alice Iacobescu a demisionat de la Digi 24, după ce a lucrat timp de șapte ani la televiziunea de știri a grupului RDS. Și-a început cariera în televiziune la Tele 7 ABC. A lucrat la BBC World Services între anii 1996-1999. În trustul Intact a lucrat mai bine de 11 ani, dintre care patru ani la Antena 3.
2. Oana Despa a demisionat de la Digi 24 în luna martie. ”Azi am pus punct relaţiei mele contractuale de muncă cu RCS&RDS. Peste 45 de zile lucrătoare nu voi mai conduce o secţie de Investigaţii la Digi 24, secţie care nu mai există practic de ceva vreme şi nici nu voi mai coordona o emisiune care a rezistat cu stoicism cinci ani, România furată! Că aşa e legea, iar eu de favoruri nu am nevoie. 45 de zile pe muchie. Lucrătoare. Pot înţelege că România furată nu a mai fost dorită şi că a murit. Nu pot înţelege, şi nici accepta, că mulţi dintre cei care ar fi trebuit să o apere ţin cu orice preţ să îi profaneze cadavrul”, spunea Oana Despa când a demisionat. Acum lucrează la o agenție de relații publice.
3. Unul dintre cei mai vechi oameni de la Digi 24 a părăsit stația de știri după nouă ani. Este vorba despre Ioana Țigănilă, realizatoarea programului Jurnal Extern.
4. Alina Manolache, realizatoarea emisiunii săptămânale ”Cap Limpede” cu Cristian Tudor Popescu și a programului zilnic Studio Politic (15.00-16.00), a demisionat de la Digi 24 în decembrie.
5. În octombrie, George Buhnici a plecat de la PRO TV. De aproape zece ani, el realiza emisiunea iLikeIT.
6. În decembrie, Emma Zeicescu a plecat de la TVR 1. A făcut anunțul, în direct, pe post. ”Pentru mine a venit momentul sa plec din nou la drum! Am ales ca de la anul sa construiesc un nou proiect! Ca'n Viata a ajuns la final, cel putin pentru mine. Sunt Emma Zeicescu, asta sunt... si aceasta a fost ultima mea emisiune, aici, la TVR!”, spunea Emma Zeicescu.
7. În mai, Andra Miron, cunoscuta prezentatoare, a demisionat de la Realitatea TV după 14 ani. Anunţul a fost făcut de Nora Dincă.
8. În marie 2019, Rareș Bogdan anunța că se desparte de Realitatea TV. El a făcut acest pas pentru a intra în politică. Acum este europarlamentar din partea PNL. Aceasta este poate cea mai surprinzătoare plecare. Vorbim despre intrarea într-un nou domeniu fără legătură cu presa.
9. Pe Alessandra Stoicescu nu ați mai văzut-o la Antena 3, dar nu pentru că a demisionat! Jurnalista a născut și se bucură de micuța ei, dar va reveni cât de curând pe micul ecran.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu