Democrația de carton

În America democratului Gitenstein vin la alegeri cel mult 30 la sută dintre alegători. De regulă, veneau 25 la sută, dar criza i-a scos pe mulți din case. În sensul că și-au pierdut ipoteca și au rămas pe stradă. Mi se pare nedrept să primească românii lecții de democrație de la un popor care nu prea votează și de la o țară în care, indiferent pe cine alegi, conduc aceeași oameni, cu schimbul.

E posibil ca desconsiderarea majorității reale și guvernarea cu o majoritate virtuală să fie noul trend. Așa cum a oferit lumii cuptorul cu microunde și cola, America ne arată drumul în politică. Elitele au început să fie deranjate de fraierii care se bagă în seamă, odată la patru-cinci ani. Democrația va fi păstrată în aparență, ca formă, dar în fond va deține puterea o minoritate, care face jocurile în culise. Dacă dl. Gitenstein acționează ca un padișah al Imperiului Otoman, care dă firmanul cui oferă mai mult, nu e sfârșitul lumii. Ăsta ar fi riscul cel mai mic.

Riscul cel mai mare ar fi ca pe români să se experimenteze noul sistem. Al democrației de carton. Dosarele contează, nu dorința oamenilor. Dacă se bifează toate căsuțele prevăzute de proceduri, dacă se îndeplinește ritualul, nu ne mai interesează mijloacele. Chiar dacă acestea sunt antidemocratice. Pragul electoral la referendum e un mijloc antidemocratic, spuneau occidentalii, înainte să ne impună nouă cvorumul.

Din comunism, puteai să fugi în lumea liberă. Astăzi nu mai ai unde pleca, fiindcă în occident e locul ocupat de prietenii politici ai Monicăi Macovei.

P.S.

Cât despre zicerile băsiștilor (dacă există peroniști, de ce ne-ar deranja termenul, doar pe liderul mișcării îl cheamă Băsescu?), potrivit cărora votanții DA n-ar ști să piardă...Românii au dovedit că știu să piardă cu vârf și îndesat. Și-au pierdut flota, căile ferate, fabricile, fermele agricole, iar din 2004, de când guvernele au fost doar minoritare, au învățat să-și piardă și voturile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel