Demolarea unei case din anul 1800, care l-a găzduit pe Regele Carol I, din Fălticeni, a fost oprită temporar după ce un profesor s-a urcat pe zidurile acesteia

Foto Pexels
Foto Pexels

Lucrările de demolare a unei clădiri din municipiul Fălticeni au fost oprite, luni, după ce un profesor, Ion Ilișescu, a recurs la un gest extrem și s-a urcat pe zidurile acesteia.

În cauză este vorba despre demolarea Casei Morțun, de pe str. Maior Ioan, nr. 11, din municipiul Fălticeni, construită în anii 1800, clădire în care a funcționat și un dispensar uman. În timp ce o firmă suceveană lucra la demolarea clădirii, profesorul Ion Ilișescu s-a urcat pe unul dintre zidurile rămase în picioare în semn de protest față de decizia autorităților cu privire la acest imobil.

La fața locului au ajuns, rând pe rând, un echipaj de poliție, adjunctul Poliției Municipiului Fălticeni, Remus Ceparu, dar și un reprezentant al primăriei, care au încercat să-l convingă pe Ion Ilișescu să coboare de pe zidurile clădirii.

Profesorul a încetat protestul după ce a văzut un ordin de sistare temporară a demolării

Discuțiile nu au avut nici un succes până în momentul în care profesorului Ion Ilișescu nu i s-a prezentat un document semnat de primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, respectiv un ordin de sistare temporară a lucrărilor.

După ce a primit acest document, Ion Ilișescu și-a încetat protestul, după care a fost dus pentru declarații la sediul Poliției Municipale Fălticeni.

Contactat telefonic, primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că începerea lucrărilor de demolare s-a făcut cu respectarea reglementărilor legale.

El a spus că o hotărâre de demolare a acestei clădiri a fost adoptată de Consiliul Local Fălticeni în luna ianuarie 2022, iar ulterior au fost obținute toate autorizațiile pentru începerea demolării. Cătălin Coman a arătat că această clădire nu este inclusă pe lista clădirilor de patrimoniu.

Edilul din Fălticeni a precizat că ulterior deciziei Consiliului Local, Fundația Culturală „Șezătoarea”, reprezentată de Ion Ilișescu, a solicitat clasarea clădirii fostului dispensar uman.

Ce ar urma să se amenajeze pe locul clădirii

Coman a arătat că în cursul zilei de marți, 26 iulie, o comisie din partea Direcției Județene de Cultură Suceava va fi prezentă la Fălticeni pentru a se lua o decizie cu privire la ceea ce se va întâmplă în continuare cu această clădire, în condițiile în care lucrările de demolare sunt finalizate în procent de circa 75%.

Pe amplasamentul fostului dispensar uman din Fălticeni ar urma să fie construită o parcare.

Reamintim că tot prof. Ion Ilișescu a fost cel care în toamna anului trecut s-a urcat pe clădirea spitalului vechi din Fălticeni pentru a solicita oprirea lucrărilor de demolare a acestuia, fără a avea succes însă, scrie Monitorul de Suceava.



Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel