Deneș, prima declarație în calitate de ministru al Apelor și Pădurilor

Ioan Deneș a preluat marți, 30 ianuarie, portofoliul Apelor și Pădurilor și a făcut primele declarații în calitate de ministru. Cu acest prilej, în cadrul conferinței de presă de la minister, a fost prezent și fostul ministru, Doina Pană.

Fostul ministru Doina Pană i-a urat mult succes în noua funcție lui Ioan Deneș și l-a asigurat de întreg sprijinul domniei sale, ca deputat în Parlamenul României.

„Preiau astăzi un portofoliu extrem de important pentru România. Înființarea acestui minister a fost considerată o prioritate națională, tocmai de aceea ea se regăsește în Programul de Guvernare încă de la început. Prioritățile mele imediate se referă la gestionarea eficientă și durabilă a acestor domenii esențiale, prin dezvoltarea sistemelor de monitorizare a trasabilității lemnului, combaterea tăierilor ilegale, punerea sub protecție a pădurilor virgine și, bineînțeles, managementului apelor și al riscului la inundații. Voi fi partenerul tuturor celor care își doresc gestionarea corectă, durabilă și responsabilă a apelor și pădurilor din România, însă toleranța mea va fi zero față de cei care încalcă legea. Îi mulțumesc pentru întreaga activitate doamnei ministru Doina Pană și sunt convins că va fi un real sprijin pentru noi în Parlament”, a declarat Ioan Deneș.

Imediat după semnarea protocolului de predare-primire, noul ministru a vizitat fiecare birou din instituție, pentru a cunoaște angajații. Ulterior, programul demnitarului prevede ședințe de lucru cu reprezentanții conducerii Ministerului, notează Ministerul Apelor și Pădurilor pe pagina oficială de Facebook.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel