O nouă performanță sportivă deosebită a fost obținută astăzi de un sportiv român.
Sportivul român Denis Florin Mihai a obţinut medalia de argint la Campionatele Mondiale de lupte Under-20 de la Sofia, sâmbătă, la cat. 55 kg, greco-romane, după ce a fost învins în finală de azerul Nihad Guluzade.
Vineri, în optimi, Mihai l-a învins pe iranianul Seyedarash Seyedhashem Negahdari, în sferturi a trecut de georgianul Tamazi Glonti, iar în semifinale a câştigat în faţa kirghizului Nuristan Suiorkulov.
Sâmbătă, Iulian Vasile Lungu a fost învins în preliminariile cat. 67 kg de ucraineanul Marian Holubovski.
La cat. 72 kg, Igor Andrei Botez l-a învins în optimi pe spaniolul Junior Gustavo Benitez Ortiz, dar a pierdut în sferturi în faţa azerului Gurban Gurbanov, iar duminică îl va înfrunta în recalificări pe învingătorul dintre Elsi Jair Martinez Ordonez (Mexic) şi Aaron Bellscheidt (Germania).
Ionuţ Florin Cristinel Goşa l-a învins în preliminariile cat. 97 kg pe polonezul Mateusz Iwanowski, însă a cedat în optimi în faţa iranianului Ali Ramezanali Abedidarzi, iar în recalificări îl va întâlni pe moldoveanul Roman Balchivschii.
Sportivii români Constantin Popovici şi Cătălin Preda au câştigat medaliile de aur, respectiv argint în proba de sărituri în apă de la mare înălţime (27 metri), încheiată sâmbătă seara la Campionate Europene de nataţie de la Roma.'
Popovici a intrat în istorie ca primul campion european în această probă, câştigând cu un total de 455,70 puncte. Preda, care a condus după primele trei manşe ale acestei probe, desfăşurate joi, vineri şi sâmbătă, a ocupat în cele din urmă locul al doilea, cu 436,20 puncte.
Podiumul a fost completat de italianul Alessandro De Rose, cu 416,45 puncte.
Joi, în prima rundă, Preda (31 ani) a obţinut cel mai bun punctaj, 82,60 puncte, fiind urmat de francezul Gary Hunt, 81,20 puncte, şi de Constantin Popovici (34 ani), cu 75,60 puncte.
După manşa a doua, de vineri, Preda ocupa primul loc cu un total de 217,80 puncte, fiind urmat de britanicul Aidan Heslop, cu 213,20 puncte, şi de francezul Gary Hunt, 206,15 puncte, în timp ce Popovici ocupa poziţia a patra, cu 206,10 puncte.
Sâmbătă, după runda a treia, Preda se afla pe primul loc, cu 324 puncte, urmat de Gary Hunt, 310,55 puncte, şi de Popovici, 308,70 puncte.
Sportivii români sunt pregătiţi de antrenorul Florin Avasiloae.
Sportivul român Cătălin Chirilă a cucerit medalia de aur în proba de canoe simplu pe 1.000 metri, sâmbătă, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen.
Chirilă (24 ani), campion mondial în această probă, la începutul lunii, în Canada, a condus cursa de la un capăt la altul şi s-a impus cu timpul de 3 min 49 sec 681/1000, fiind urmat în clasamentul final de cehul Martin Fuksa, multiplu campion european şi medaliat la Mondiale, la 351/1000, şi de italianul Carlo Tacchini, la 1 sec 956/1000.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu