Absolvent al U.N.A.T.C. şi distribuit în numeroase spectacole de teatru, dar şi în filme, pentru Denis, protagonistul celui mai nou proiect produs de Ruxandra Ion şi difuzat de Antena 1, Sacrificiul, ce va avea marea premierã miercuri, 11 septembrie, respectiv joi, 12 septembrie, de la ora 20:00,pasiunea pentru teatru a început încã din copilãrie.
Actorul a fost nevoit sã facã o mulţime de sacrificii pentru a-şi urma visul, însã mãrturiseşte cã dacã ar putea da timpul înapoi ar alege aceeaşi cale, fãrã doar şi poate.
“În liceu, cât am fost la Huşi, am coordonat o trupã de teatru şi ca sã am timp de activitatea asta, care îmi plãcea enorm de altfel, mã trezeam la 5 în fiecare dimineaţã şi fãceam naveta. Plecam din satul natal cu autobuzul, parcurgeam 20 de kilometri, ajungeam la 6, stãteam aproximativ o orã, perioadă în care îmi fãceam temele, pentru cã în cursul dupã-amiezii realmente nu aveam timp. Mergeam la ore pânã la 13:30, apoi, pânã la 15.00, îmi aşteptam colegii de trupă care mai treceau pe acasa fiindcă locuiau in oras, timp în care eu fie le mai cumparam alor mei câte ceva dacã aveau nevoie, fie pur şi simplu mã plimbam, iar de la 15.00 la 19:00 fãceam repetiţii!”, mãrturiseşte Denis, care mai completeazã: “Acum, ce fãceam noi acolo, Dumnezeu ştie. Noi ziceam cã facem teatru. Ulterior, analizând restrospectiv situația după nişte ani, mi-am dat seama cã era o joacã de copii, dar care a fost de bun augur pentru parcursul meu din facultate”.
Nici mãcar în anul în care avea sã susţinã examenul de bacalaureat Denis nu a renunţat la acest program infernal.
“Ajungeam acasã seara, dupã ora 20.00 fiindcă depindeam de programul autobuzelor. Ai mei deja începuserã sã se îngrijoreze la un moment dat <> însă educaţia foarte riguroasã pe care am primit-o acasã m-a ferit tot timpul de orice tentaţii. Ce-i drept, ajungeam târziu acasã, nu mâncam şi nu beam aproape mai nimic în tot timpul ãsta. Acum, când mã uit în urmã, nu înţeleg cum am reuşit, cum de organismul a rezistat atât de mult timp fără să mă resimt, dar cred cã totul era de la serotonina aceea, de la entuziasmul fantastic care mã cuprinsese. Fãceam ce-mi plãcea, eram într-un cerc de oameni faini cu care împărțeam interese comune, mergeam la festivaluri de teatru, ne mai întorceam şi cu premii de fiecare dată, era o nebunie frumoasă pentru noi.”, îşi aminteşte protagonistul serialului Sacrificiul, de la Antena 1.
Cu trupa de teatru, Denis a bãtut ţara în lung şi în lat, participând la diverse festivaluri. Aşa l-a cunoscut pe colegul sãu actual de distribuţie, actorul Ion Alexandru, care în prezent coordoneazã festivalul Ideo Ideis. "Nu mă gândeam pe atunci cã o sã colaborãm vreodată, se întâmpla în primăvara lui 2012, eu eram un puştan, nici nu ştiam sigur dacă voi da la teatru sau nu!”, povesteşte Denis, care mai spune: “Țin minte că fãceam foarte multe spectacole pe la sala primăriei din Huşi, scriam singur textele (tot felul de scenete/anecdote), singur le regizam. Acum, de când am urmat U.N.A.T.C. s-a cam pierdut din pasiunea pentru scris, m-am concentrat doar pe mãiestria asta în ale actoriei, dar nu se ştie pe viitor!”.
Pe Denis telespectatorii îl vor putea descoperi în această toamnă în Sacrificiul, noul proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1. Serialul este o saga de familie, cu un scenariu original 100%, bazat pe fapte reale declarate istoric, dar şi pe fapte reale povestite de cunoscuţi. Producţia va intercala trei poveşti extraordinare, a trei familii din medii diferite. Filmările sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii spectaculoase din Bucureşti şi din împrejurimi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News