Denise Rifai a întrebat-o pe Ana Morodan câți bani câștigă lunar.
„Eram sigură că o să ajungem la genul acesta de întrebări. Sunt întrebările la care refuz să răspund, nu contest ce fac ceilalți invitați sau celalalte femei, mi se pare contrar creșterii mele să vorbesc despre sume fixe, sau despre câți bani am, sau despre cât costă bijuteriile mele la televizor. Nu vreau să frustrez pe nimeni, nu este cazul. În plus, acum sunt antreprenor, am multe businessuri online. Nu pot să răspund, nu e de mine, refuz să răspund. Fac niște bani mulțumitori pentru cineva care își dorește să facă bani”, a spus Ana Morodan în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D.
„Eu vreau să fac bani mulți. Să zicem că pot direct să merg de la această emisiune la aeroport, să plec la Paris, la Ritz, și să stau acolo două zile și să nu ies din cameră”, a adăugat Ana Morodan.
Întrebată, ulterior, de Denise Rifai ce nu își poate cumpăra cu bani, Ana Morodan a oferit următorul răspuns: „Pot să-mi cumpăr cu bani cam tot ce-mi doresc în viața asta, inclusiv liniștea. Este simplu. Totul are un preț, trebuie doar să știi cum să negociezi. Principiul meu în viață este că mai bine plângi într-o mașină scumpă decât pe o bicicletă. Dacă tot avem de plâns, căci viața înseamnă și sus și jos, eu trebuie să plâng în lux! Asta este!”
Ana Morodan a spus că nu-și dorește să devină mamă, pentru că nu are un simț matern dezvoltat. A adăugat însă faptul că ar adopta un copil.
„Am simțit tot timpul că viața asta este despre mine! Și nu dintr-un egoism, ci dintr-un mecanism de a mă găsi pe mine cu adevărat. Și vreau să fac asta și cred că este la fel de important ca a fi părinte. Îi respect cu adevărat pe cei care sunt părinți responsabili, dar eu nu pot să fac asta. Și nu vreau să fac asta din cauza presiunii unei societăți. (…) Însă pot să spun că aș adopta un copil, oricând. Mi se pare că viața mea extravagantă ar fi mult mai benefică decât un orfelinat”, declara Ana Morodan în emisiunea „La cină”, cu Ionela Năstase și Adi Hădean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu