Dennis Rodman, jucător NBA, vizită în Coreea de Nord

Fostul jucător NBA Dennis Rodman este așteptat să sosească în Coreea de Nord, marți, în ceea ce va reprezenta a cincea sa vizită în această țară asiatică și care va avea loc pe fondul unei mari tensiuni între Washington și Phenian, a informat luni CNN, citat de agenția EFE.

Rodman a refuzat, pe aeroportul internațional din Beijing, să răspundă întrebărilor CNN despre o posibilă vizită în Coreea de Nord, dar ulterior postul american menționat a primit confirmarea de la doi oficiali nord-coreeni.

Totuși, nu este clar care ar putea fi scopul vizitei fostului star NBA, care este unul din puținii americani care s-au întâlnit cu actualul lider de la Phenian, Kim Jong Un, amintește EFE.

Fostul baschetbalist a călătorit în Coreea de Nord de cel puțin patru ori începând din 2013.

Un înalt oficial american a spus că Departamentul de Stat știa că Rodman intenționa să călătorească în Coreea de Nord, dar a subliniat că acesta nu se va afla acolo în nicio calitate oficială.

În 2014, fostul star al baschetului american Dennis Rodman, deținător a cinci titluri de campion al NBA, i-a cântat "Happy birthday to you!" liderului nord-coreean Kim Jong-Un, la Phenian, înainte de a susține un meci demonstrativ în cinstea aniversării lui Kim, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel