Departamentul de Stat al SUA anunţă că nu vrea blocarea sistemului financiar rusesc

Foto: Kremlin.ru
Foto: Kremlin.ru

Un reprezentant al Departamentului de Stat al SUA anunţă că nu există intenţii de blocare a întregului sistem financiar rus. 

Administraţia Statelor Unite ale Americii nu intenţionează să blocheze întregul sistem financiar rus, autorităţile vor să minimizeze daunele aduse pieţei mondiale, iar din acest motiv vor acţiona cu prudenţă, a declarat, joi, în timpul unui briefing de presă, coordonatorul pentru politica de sancţiuni a SUA, James O'Brien. Acesta a fost întrebat dacă SUA intenţionează să ia măsuri pentru a deconecta toate băncile ruseşti de la sistemul internaţional SWIFT interbancar, pe care Kievul îl solicită.

"Recunoaştem că băncile efectuează multe operaţiuni în multe locuri din întreaga lume. Ne uităm atent la fiecare bancă şi încercăm să evităm sau să atenuăm daunele, care ar putea rezulta dacă o bancă nu poate funcţiona. Aşa că analizăm acest lucru (introducerea sancţiunilor - nota TASS) ca o mişcare treptată, şi nu ca o încercare de a bloca dintr-o dată întregul sistem financiar rus" - a răspuns diplomatul, a cărui structură face parte din Departamentul de Stat, scrie Rador. 

Putin a minimalizat efectul sancţiunilor 

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a susţinut un discurs sfidător, în cadrul căruia a declarat că sancţiunile occidentale nu au reuşit să zdrobească economia rusă, iar comerţul cu China şi alţi parteneri continuă să se dezvolte. În discursul său televizat, preşedintele rus a promis, de asemenea, că pensiile şi salariul minim din Rusia vor continua să crească.

Occidentul încearcă să împingă Rusia la periferia dezvoltării mondiale, a spus Putin, adăugând că Rusia îşi va vinde petrolul şi gazele pe alte pieţe şi îşi va extinde, în general, comerţul internaţional. Vladimir Putin a recunoscut, totuşi, existenţa unor "dificultăţi obiective", iar acestea sunt numeroase, după cum transmit corespondenţii BBC. Producătorii ruşi nu mai pot importa piesele de care au nevoie, bărbaţii au fost mobilizaţi la luptă, ceea ce a cauzat o penurie a forţei de muncă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel