Departamentul de stat din SUA critică tergiversarea desființării Secției Speciale

Foto ilustrativ. Imagine de succo de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de succo de la Pixabay

Departamentul de stat din SUA critică tergiversarea desființării Secției Speciale într-un raport privind climatul investițional din România.

Climatul investițional din România este afectat de Secția Specială, se arată într-un document al Departamentului de stat al Statelor Unite ale Americii. Potrivit G4Media.ro, această Secție specială pare să acționeze „doar în cazuri motivate politic”.

„Parchetul special înființat de guvernul anterior pentru investigarea și urmărirea penală a judecătorilor și procurorilor, care pare să întreprindă doar cazuri motivate politic, continuă să funcționeze”, se arată în document. Americanii mai menționează că guvernul din prezent a reluat eforturile de a desființa Secția Specială. Este prima oară când Statele Unite pomenesc instituția.

Nici legislația privind competențele DNA nu a fost corectată

Un alt punct negativ notat de Departamentul de stat din SUA a fost cauzat de eșecul actualilor guvernanți de a corecta legislația care a afectat activitatea Direcției Naționale Anticorupție în 2020. Raportul MCV prezentat de Comisia Europeană în luna iunie critică la rândul său faptul că Secția Specială încă funcționează. „În special, existența și funcționarea Secției Speciale pentru magistrați SIIJ rămâne o îngrijorare majoră”, arată Comisia Europeană.

Decizia de desființare a instituției este blocată la nivel guvernamental din cauza neînțelegerilor din coaliție. USR-PLUS, partid care deține portofoliul Justiției, susține desființarea Secției Speciale și trimiterea tuturor dosarelor de la SIIJ parchetelor competente în fiecare speță în parte. În schimb, UDMR nu dorește ca aceste dosare să ajungă la DNA. PNL nu dorește să intervină în dispută.

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, acuză PSD și UDMR pentru crearea Secției Speciale

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a susținut la jumătatea lunii iulie că Secţia specială a fost un „ciomag” gândit de PSD împreună cu UDMR împotriva magistraţilor, transmite Agerpres. Declaraţia a fost făcută într-o emisiune la TVR în cadrul unei dispute cu liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond, pe tema desfiinţării Secţiei speciale.

„A muta adresa unde este acum sediul Secţiei speciale nu este o soluţie. (...) UDMR a susţinut şi a sprijinit prin vot înfiinţarea Secţiei speciale. Probabil că este greu acum să se desprindă de această opinie pe care au avut-o la acel moment - că este o secţie care este necesară. Nu, nu este necesară. Am votat împreună desfiinţarea acestei Secţii. Ei merg în continuare pe ideea de desfiinţare a Secţiei cu un amendament (...) În 2017-2018, UDMR a votat împreună cu PSD înfiinţarea Secţiei speciale. Din păcate nu şi-au schimbat acest discurs, vorbesc în continuare de abuzuri împotriva cetăţenilor, judecătorilor, făcute de DNA. Eu spun că a fost un discurs şi un atac permanent în acei ani împotriva DNA”, a spus Stelian Ion.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel