EXCLUSIV  Dependența genetică există. Dr. Leli Pârvulescu a explicat ce se poate face în acest caz: S-a ajuns la concluzia că există niște gene care nu funcționează

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Dr. Leli Pârvulescu a explicat la DC NEWS ce este dependența genetică.

Dr. Leli Pârvulescu, fondator și președinte al centrului de cercetare comportamentală Zivac, a vorbit la Dc NEWS despre dependența genetică. Aceasta a precizat că în astfel de cazuri ”există niște gene care nu funcționează”.

„Studii ample și din ce în ce mai extinse în ultimul timp ne-au arătat că din punct de vedere genetic, atunci când practic omenirea a decodificat întregul genom uman - și știm exact câți cromozomi avem, ce fac acești cromozomi și foarte mare parte din genele noastre - s-a ajuns la concluzia că există niște gene care nu funcționează și atunci un om care are o genă care nu funcționează este dependent. Adică el va dezvolta fără să aibă probleme nerezolvate, fără să vrea să facă nimic, această dependență.

Transferarea dependenței

 

În cazul dependenței genetice tot ce se poate face este să transferăm dependența către una pozitivă, colecția de timbre sau orice altceva pentru că altfel persoana respectivă are asta în structura lui de personalitate. Știm acum foarte clar că există epigenetica care ne arată că putem să influențăm genele și să le influențăm manifestarea lor cu un regim de viață, cu perseverență, cu niște tehnici pe care să le folosim. Cu toate acestea, pentru un om care este dependent genetic este greu, e dificil, și atunci trebuie învățat să dezvolte un regim de viață sănătos, echilibrat, de la mâncare până la mișcare, până la gândire, până la restructurare cognitivă”, a precizat dr. Leli.

„Practic, avem un program care se poziționează pe tot ceea ce înseamnă această structură de personalitate, comportament, atitudine, sentimente, emoții, toată structura asta care nu e defazată, e în câmpul informațional real, dar noi știm că la final 2% reprezintă acea structură genetică ce nu poate fi păcălită. Peste ea se vine cu acest program și avem ce? O transformare? O metamorfoză?”, a întrebat psihologul Radu Leca.

Cercetarea făcută în penitenciare

 

„O remodelare, o restructurare să spunem mai degrabă. Vreau să spun că pare că facem multe la Zivac, dar facem multe, (...) avem multe multe proiecte pe care le facem. Aș vrea să mai vorbesc despre unul, la nivel național, o cercetare în penitenciarele din România referitor la comportamentul și 'background-ul' (n.r. trecutul) criminalilor cu omoruri grave. (...) Mergem și vorbim cu ei, le aplicăm niște teste pentru că noi urmărim dacă există similitudini în background-ul lor familial și dacă e ceva care îi face să devină așa, ce i-a făcut să devină, ce s-a întâmplat și avem interviuri cu ei. (...) Lor le place să vorbească.

Mai avem încă trei ani din acest studiu de cercetare. Este împreună cu Agenția Națională a Penitenciarelor din România și în momentul în care vom termina, vom face o conferință foarte frumoasă în care să povestim ce am găsit noi acolo. Până acum tot ce am făcut, rezultatele de la chestionare, au ieșit că au psihopatii, că background-ul lor familial a fost unul de abuzuri grave la majoritatea, dar mai avem de cercetat”, a explicat dr. Leli, în cadrul emisiunii ”Drpsy”.

Urmărește emisiunea completă aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel