Deportarea din Basarabia și Bucovina de Nord - 82 de ani de la tragedia zecilor de mii de români

Deportările au fost o formă a represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice. Nu se cunoaște o cifră exactă a celor care care au avut de suferit de pe urma acestui tip de represiune, estimări ridicându-se la câteva sute de mii de persoane deportate în perioada 28 iunie 1940 - 5 martie 1953.

Ca bază juridică a strămutării a serviciului Regulamentul cu privire la modul de aplicare a deportării față de unele categorii de criminali, aprobată în mai 1941.

La 7 iunie 1941, NKVD al RSS Moldovenești a cerut 1315 vagoane pentru transportul deportaților. Deși directivele veneau de la Moscova, cei care le-au executat au fost din Basarabia. Oamenii noi ai bolșevicilor erau avansați în posturi și susținuți în activitatea profesională, artizanul acestei operațiuni fiind generalul NKVD, Sergo Goglidze, care era numit împuternicit al partidului și guvernului sovietic în Moldova.

Listele cu deportați au fost făcute de NKVD pe bază de delațiuni, ținându-se cont de pregătirea și activitatea capului familiilor, de a avea și de a face a colabora cu administrația românească.

„Românii au fost pe locul trei, ca număr, în aceste lagăre, după nemți și japonezi” (care erau prizonieri de război), declara la o conferință Vasile Soare, fost ambasador al României în Federația Rusă.

Ei au fost considerați de comuniștii sovietici și de aparatul lor represiv drept „membri ai organizațiilor contrarevoluționare” și „elemente antisovietice”.

Primul val de deportări a fost decis în 8 iunie 1941 la ședința comună a Biroului Comitetului Regional Cernăuți al Partidului Comunist al Ucrainei și a Comitetului Executiv al Consiliului Regional Cernăuți.

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, ora 2,30, numai în casele românilor din teritoriile anexate de URSS de la România în iunie 1940, Ținutul Herța (Bucovina de Nord) au năvălit 1.000 de activiști sovietici, care au ridicat 458 de familii .

Urmau să fie ridicate 32.423 persoane, dintre care 6.250 să fie arestate, iar restul 26.173 de persoane - deportate (inclusiv 5.033 persoane arestate și 14.542 persoane deportate din RSS Moldovenească).

La primul val, aproape 29.839 de români au fost deportați în Siberia și Kazahstan. Al doilea val a avut loc în 6-7 iulie 1949 și a deportat 35.796 persoane, din care două treimi erau femei și copii. Ultimul val a fost în 1 aprilie 1951 și a vizat 5.917 de membri ai Martorilor lui Iehova.

De obicei, o echipă formată din doi-trei militari înarmați și un lucrător al securității bătea la geamul casei, în plină noapte, luând prin surprindere gospodarii. Într-un sfert de oră să fiți gata!, acesta era ordinul care li se dădea oamenilor cuprinși în spaimă de cele întâmplate, neînțelegând unde merge și de ce. Deseori, printre cei care veneau să ridice oamenii se găsea și binevoitorul sau binefăcătorul care a denunțat familia și, astfel, ajută NKVD-ul să depisteze elementele periculoase.

Deportați le era permis să ia câte 10 kg de fiecare persoană, numai că, de multe ori, tot ce era mai de preț sau mai util în bagajele celor deportați le împărțeau între ei cei care care i-au ridicat în miez de noapte. Îndată, erau urcați în camioane sau chiar - în unele sate - în căruțe, fiind duși până la gara de trenuri.

În stațiile de cale ferată, membrii fiecărei familii au fost separate în felul următor: capii de familii într-o parte, tinerii peste 18 ani în altă parte, iar femeile cu copii mici și bătrânii - aparte. A urmat îmbarcarea în vagoanele de marfă, câte 70-100 persoane, fără apă și hrană. Pe vagoane scria: Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor, ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le în cale cu flori! sau Emigranți voluntari.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News