Deputat, AVERTISMENT: Nu deschideţi firme zilele acestea! Aşteptaţi următoarea lege

Semnatura
Semnatura

S-a publicat în Monitorul oficial Legea nr. 102/2020, legea USR de debirocratizare a înființării de firme, anunţă deputatul Claudiu Năsui.

"Proiectul USR de debirocratizare putea fi lege chiar de la începutul anului. Atunci a trecut prima dată de parlament. Mulți din mediul de afaceri s-au bucurat. În sfârșit puteau să-și deschidă a doua firmă fără să trebuiască să pună o rudă cu 0.01% în firmă. Nu mai trebuia să ceară permisiunea vecinilor pentru a avea adresa de corespondență a firmei la ei acasă. Nu mai trebuia să-și facă împărțeli pe camere. Nu ajungeam chiar la nivelul din restul țărilor europene în care îți faci firma în câteva ore pe internet, dar ne apropiam.

Românii ar fi putut întreprinde mai ușor de la începutul anului. Dar legea a fost întoarsă de președinte, după care întârziată cât s-a putut la CCR. În final, pe 17 iunie, CCR a decis că legea este constituțională. Din momentul acela, PNL nu mai putea întârzia cu nimic debirocratizarea. Conform constituției, președintele avea 10 zile să o promulge. Președintele a promulgat-o ieri, pe 2 iulie 2020, pe finalul perioadei maxime în care putea să o promulge", anunţă Claudiu Năsui.

Năsui: Vă recomand să nu deschideți firme zilele astea

"Acum a fost publicată în Monitorul oficial nr. 583/02.07.2020. A devenit Legea nr. 102/2020. Ea va intra în vigoare la trei zile după publicare, adică pe 5 iulie. Practic, de luni românii care vor să înființeze o firmă au viața mai ușoară. Vă recomand să nu deschideți firme zilele astea. Așteptați să intre legea în vigoare. Astfel nu va mai trebui să vă luptați cu obstacolele birocratice ale unei mentalități din 1990.

E o victorie pentru mediul de afaceri și pentru liberalism în România. Dar totuși rămân cu o tristețe, a fost nevoie de atât de multă luptă pentru această victorie. Chiar cei auto-intitulați 'liberali' s-au luptat contra ei din motive meschine politice (pentru că venea de la USR). Dacă așa de greu a fost asta, cât de greu ne va fi pentru reforme mai profunde?", se arată în mesajul deputatului USR.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel