Deputat ALDE cere demisia lui Bode pentru campanie electorală mascată

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Un deputat ALDE îi cere demisia ministrului Transporturilor, Lucian Bode.

Publicitate

'Deputatul Daniel OLTEANU către ministrul Transporturilor: «DEMISIA, după ce șantierul Variantei ocolitoare Bârlad a fost transformat în recuzită pentru fotografii electorale!»

Deputatul Daniel Olteanu demască minciunile electorale servite bârlădenilor, din bani publici,de către ministrul Transporturilor și actualii lideri PNL, cu privire la construcția șoselei de centură Bârlad. Daniel Olteanu ia atitudine după ce lucrările la Varianta ocolitoare Bârlad, demarate cu mare fast săptămâna trecută, în prezența oficialilor din ministerul Transporturilor și CNAIR, au fost sistate, iar utilajele prezentate pe șantierul inexistent al șoselei de centură au dispărut.

Olteanu acuză ministrul Transporturilor de sfidare la adresa bârlădenilor și susține că transformarea, pe bani publici, a instituției pe care o conduce în agent electoral pentru un coleg de partid (primarul Bârladului), trebuie sancționată cu o demisie urgentă. «Înțeleg, ca toți bârlădenii, disperarea primarului Dumitru Boroș de a prezenta minime rezultate la expirarea mandatului. Nu pot înțelege și nu pot accepta, însă, transformarea Ministerului Transporturilor într-o instituție care să-și uite domeniul de activitate, iar dumneavoastră să deveniți un impresar de circ electoral, pe bani publici.

În acest context, a aduce utilaje pe șantierul Variantei ocolitoare Bârlad doar pe post de recuzită pentru fotografiile electorale ale primarului Boroș reprezintă cel puțin un gest dezagreabil. Prezentarea utilajelor pe șantierul inexistent al Variantei ocolitoare Bârlad doar pentru a-și asigura primarul Boroș și PNL stocul de fotografii electorale reprezintă o sfidare la adresa bârlădenilor și o nouă bătaie de joc pe care o serviți locuitorilor județului Vaslui.», a spus deputatul Olteanu, care a menționat mai multe motive pentru care actualul ministru al Transporturilor trebuie să-și semneze demisia.

Județul Vaslui, tratat în bătaie de joc de către actualul Guvern«Mă refer, punctual, la faptul că, prin documentul asumat de Guvernul PNL referitor la investițiile prioritare:

- V-ați bătut joc de vasluieni, prin ștergerea din lista de investiții prioritare a Variantei ocolitoare Vaslui;

- V-ați bătut joc de hușeni, prin ștergerea din lista de investiții prioritare a Variantei ocolitoare Huși;

- V-ați bătut joc de toți locuitorii acestui județ, prin ștergerea din lista de investiții prioritare a „Autostrăzii vasluienilor”, așa cum a devenit cunoscut Drumul Expres Tișița – Albița, proiect căruia i-am dedicat ultimii ani și care este finanțabil cu fonduri europene;

- Ați consfințit amânarea până cel puțin în 2022 a finalizării Variantei ocolitoare Bârlad, al cărei grafic a fost dat peste cap în Guvernarea PNL. În fața acestor realități, domnule ministru Bode, vă rog să vă dați demisia!», a declarat Daniel Olteanu.

Deputatul i-a transmis și o interpelare ministrului Transporturilor, în care i-a cerut să prezinte public costul aferent exercițiului de mobilizare a utilajelor pe șantierul Variantei ocolitoare Bârlad, exclusiv cu scopul asigurării unui stoc de fotografii electorale pentru primarul PNL Dumitru Boroș.

«Guvernul PNL nu are fonduri pentru majorarea alocațiilor pentru copii, nu are fonduri pentru majorarea pensiilor, dar are fonduri pentru tunuri fără licitație date în pandemie, de sute de milioane de euro, și are fonduri pentru a aduce utilaje pe inexistentul șantier al Variantei ocolitoare Bârlad, doar pentru a-și face primarul Dumitru Boroș numărul de fotografii electorale.

Vă rog, domnule ministru Bode, să prezentați public costul aferent mobilizării acestor utilaje spre și de la locul fotografiilor, cum este justificată contractual această operațiune, precum și dovada plății din buzunarul dumneavoastră și al primarului Dumitru Boroș a facturii aferente. Pentru modul în care ați înțeles să utilizați bugetul public în scopul asigurării stocului de fotografii electorale primarului PNL din Bârlad, mimând începerea lucrărilor pe Varianta ocolitoare Bârlad, vă rog, încă o dată, să faceți un gest de minimă demnitate și să vă dați demisia!», a transmis deputatul Olteanu.

Reamintim că este a doua oară când Daniel Olteanu cere demisia unui ministru al Transporturilor pentru minciunile referitoare la construcția șoselei de centură Bârlad. În aprilie2017, deputatul i-a solicitat demisia lui Răzvan Alexandru Cuc pentru dezinformările de la nivelul ministerului Transporturilor cu privire la Varianta ocolitoare Bârlad și pentru exploatarea electorală a subiectului, Cuc fiind demis câteva luni mai târziu.', potrivit unui comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel