Deputat, condamnat la trei ani închisoare

Deputatul Titi Holban a fost condamnat miercuri, de ÎCCJ, la trei ani închisoare cu suspendare, într-un dosar în care a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influență. 

Instanţa supremă a mai dispus în cazul lui Titi Holban un termen de încercare de 4 ani. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. Deputatul Titi Holban a fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2014 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

[citeste si]    

Potrivit DNA, în ianuarie 2014, Titi Holban a promis unui denunţător, în schimbul sumei de 10.000 euro, sumă pe care a primit-o efectiv în două tranşe, că va interveni pe lângă o altă persoană, pentru ca acesta, la rândul ei, să intervină pe lângă un inspector cu funcţie de conducere la una dintre Direcţiile Regionale Antifraudă.

Intervenţia viza ca societatea administrată de un apropiat al denunţătorului să nu fie sancţionată în urma controlului efectuat de această instituţie. În iunie 2014, DNA a cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea arestării preventive a deputatului Titi Holban, însă cererea procurorilor a fost respinsă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel