Un deputat ecologist din Germania a demisionat miercuri din mai multe funcții politice, păstrându-și totuși mandatul parlamentar, după ce poliția a descoperit asupra sa o cantitate mică de droguri de sinteză, scrie Agerpres.ro.
Volker Beck, de 55 de ani, a fost prins de poliție în timpul unui control cu '0,6 grame dintr-o substanță narcotică asupra sa', a declarat pentru ediția online a cotidianului german Bild o purtătoare de cuvânt a Parchetului din Berlin.
Potrivit tabloidului, ar fi vorba de 'crystal meth' sau metamfetamină, un drog de sinteză care dă foarte mare dependență, descoperit în timpul unui control stradal. Autoritățile nu au confirmat până acum natura precisă a drogului.
Deputatul din partidul Verzilor a fost arestat marți, la Berlin, relatează DPA. Potrivit agenției germane de știri, el este deputat din partea acestei formațiuni din 1994.
'Renunț la funcția din cadrul grupului meu parlamentar de purtător de cuvânt pentru afacerile interne și religioase și la cea de președinte al grupului de prietenie parlamentar germano-israelian', a precizat Beck într-un scurt comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu