Deputata Liliana Ciobanu, audiată la DNA. "Toți consilierii vor fi citați, în același scop"

Deputata Liliana Ciobanu (PSRO), președintă interimară a Organizației Județene Giurgiu, a recunoscut, pentru jurnaliștii din presa locală, că a fost chemată la DNA.

Deputata Liliana Ciobanu a spus că a fost audiată la DNA, joi, într-o anchetă declanșată cu privire la Piața Centrală din Municipiul Giurgiu, "de pe vremea când primar era Lucian Iliescu, iar eu eram consilier local al PSD".

"Când s-a dezbătut în Consiliul Local acel proiect era prin 2010, și nu știam ce va fi. La vremea respectivă eram în echipa de consilieri locali a PSD, echipă care se știe că declara atunci că nu este de acord cu așa zisa modernizare a Pieței Centrale, iar terenul de 2.200 de metri pătrați, unde se află acum sediul unei bănci și un market nu apărea în proiect, ca de fapt nici ceea ce este azi construit acolo! Am fost la DNA ca martor, și am înțeles că toți consilierii locali din acea vreme vor fi citați, în același scop!", a spus Liliana Ciobanu, potrivit jurnalgiurgiuvean.ro.

Deputata a precizat că a fost întrebată dacă știa atunci ce firme se vor ocupa de modernizări: "Am spus că nu știam, și că era vorba despre o licitație care urma să se desfășoare. Eu și consilierii municipali ai PSD n-am votat acel proiect de hotărâre de Consiliu Local. Atunci Consiliul Local era alcătuit din 11 consilieri ai PNL, 6 ai PSD și 4 ai PDL. Proiectul a trecut cu 14 voturi pentru. Știu că de la PSD un număr de 5 consilieri au votat împotriva proiectului, și un singur consilier, Marian Măroiu, a votat pentru acel proiect motiv pentru care a și fost exclus ulterior din partid. Consilierii PNL au votat pentru, dar nu știu cum au votat cei 4 consilieri ai PDL, respectiv Velicu Mărioara, Velicu Florian și domnii Ivan și Nemțescu".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel