Consulatul general al României la Toronto, Canada, are de miercuri un nou șef. Antonella Marinescu, în prezent deputat PSD de Constanţa, a fost numită, miercuri, consul general la Toronto de către premierul Victor Ponta, a informat purtătorul de cuvânt al guvernului, la Palatul Victoria.
Antonella Marinescu a fost aleasă deputat PSD în 2008 într-o circumscripţie din Constanţa, după ce, în perioada 2004-2008 a fost consilier local la Constanța. Din 2006 deţine şi funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale de femei PSD Constanţa.
De profesie inginer în industria lemnului, Antonella Marinescu explică pe blogul personal: „în 2003 am devenit membru P.S.D., alăturându-mă echipei Mazăre şi astfel a început drumul meu politic. În 2006 am avut onoarea ca femeile din P.S.D. să mă aleagă în fruntea lor, devenind astfel Preşedinte al Organizaţiei Municipale de Femei P.S.D. Constanţa, funcţie pe care o deţin şi în momentul de faţă.
Tot pe blogul personal, noul consul al României la Toronto, susține că ”primul și cel mai important obiectiv politic al său este acela de a ajuta oamenii să traverseze cu bine finalul acestei tranziţii prelungite şi, mai grav, al crizei economice ce se profilează ameninţător”, iar motto-ul după care se ghidează este următorul: “O singură dată trecem prin viaţă. Promit că dacă pot să fac un bine cât de mic unei fiinţe, o să-l fac acum fără zăbavă, căci altă dată nu voi mai trece pe aici”.
Întrebată, miercuri seară, la România TV ce o recomandă pentru funcţia dipomatică pe care a primit-o din partea Guvernului, Antonella Marinescu a răspuns: "Mi-am dorit foarte mult. Am spus că nu mai candidez la alegerile parlamentare, iar motivul e familia. Pentru mine consulatele sunt administraţii ale României în afara ţării. Mi-am petrecut foarte mult timp la Bucureşti departe de familie care e în Constanţa. Vreau să merg mai departe, iar familia va merge cu mine. Carierea mea merge mai departe, dar familia va fi alături de mine. Sunt un om foarte conştiincios şi foarte corect", a continuat descrierea Antonella Marinescu, cea pe care tabloidele au numit-o "blonda lui Mazăre", datorită apropierii pe care a avut-o faţă de primarul Constanţei.
Antonella Marinescu a precizat că acum este brunetă, iar în legătură cu fotografiile postate de către fiul său pe Facebook, noul consul al României la Toronto a concluzionat: "S-a spus că dacă am fusta scurtă, am şi mintea scurtă. Nu-i adevărat".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu