Deputații nu s-au putut reuni în plen din cauza ninsorii

Camera Deputaților
Camera Deputaților

Şedinţa Camerei Deputaţilor, programată pentru luni la ora 16.00 a fost anulată pentru că deputaţii nu au reuşit să ajungă, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, a informat secretarul autorității, Dumitru Pardău.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţior a decis să anuleze şedinţa de plen convocată pentru luni la ora 16.00, deoarece mai mulţi deputaţi s-au aflat în imposibilitatea de a se deplasa la Bucureşti, în schimb cei prezenți își vor desfășura, luni, activitatea în comisiile parlamentare.

Potrivit declarațiilor lui Dumitru Pardău, plenul Camerei a fost convocat pentru marţi, începând cu ora 10.00 şi până la ora 12.00, pentru dezbaterea proiectelor legislative aflate pe ordinea de zi, însă fără sesiune de vot final.

Începând de mâine după-amiază și până joi, deputații își vor desfășura activitatea doar în comisii, urmând același interval orar, a mai declarat secretarul Camerei Deputaților.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel