Deputatul PSD Corneliu Buicu, vicepreşedintele Comisiei pentru Sănătate din Parlament, cere urgentarea demersurilor pentru construcţia centrului de mari arşi din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg Mureş.
"Documentația in vederea obținerii Autorizației de Construcție pentru Obiectivul cunoscut drept “Centrul de Mari Arşi” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenta din TgMures a fost depusă la Primăria TgMures in data de 09.11.2021.
După completarea dosarelor solicitate de Primăria TgMures, a primit număr de înregistrare in data de 16.11.2021.
Se așteaptă eliberarea Autorizației de Construcție de către Primăria TgMures.
Fac un apel către Primăria TgMures astfel încât, dacă este completă documentația din dosar, să fie in sfârșit finalizat procesul premergător licitației pentru noua construcție.
De menționat că este vorba despre construirea unui centru de mari arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare și conectare a departamentelor de urgență, ATI și chirurgie pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș.
Obiectivul, o clădire nouă de fapt, în valoare totală de 296.351.237,86 lei, va dispune de 15 paturi pentru tratarea pacienților arși, un bloc operator cu 25 de săli de operație, secția clinică ATI cu 44 de paturi, spații conexe care va fi legat printr-o pasarela cu actuala clădire a Spitalului Clinic Judetean de Urgenţă", a scris Corneliu Buicu pe Facebook.
În iulie 2021, Guvernul a aprobat o hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru investiția „Construirea unui centru de arși și reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziționare şi conectare a Departamentelor Urgență, ATI şi chirurgie”, la Târgu Mureș.
Potrivit actului normativ, valoarea totală a investiției este de 295.782.000 de lei, inclusiv TVA, eșalonată pe trei ani.
Astfel, în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș va fi construită o clădire nouă – Centru de mari arși – care va avea subsol, parter, patru etaje plus etaj tehnic. Proiectul include centrul cu 15 paturi pentru mari arși, blocul operator cu 25 de săli de operație, secția clinică Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) cu 44 de paturi, relocare heliport și spații conexe, precum stație de sterilizare, unitate de transfuzii sanguine, morgă, centru de formare, spații tehnice, spații administrative și logistice, potrivit Mediafax.
Pe lângă obiectivul principal de a construi Centrul de mari arși în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, investiția mai prevede realizarea unei pasarele pentru conectarea principalelor departamente din spital (UPU, bloc operator, ATI), astfel încât unitatea spitalicească să se încadreze în categoria de Spital Regional de nivel IA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu