Deputatul Todor (PSD): Programul Rabla ar trebui extins pentru scutere şi motociclete noi

Social democraţii arădeni au anunţat că susţin extinderea programului Rabla şi la achiziţia de scutere şi motociclete noi. Deputatul PSD Adrian Todor a anunţat că sprijină un ONG care adună semnături pentru o iniţiativă în acest sens. Programul actual Rabla facilitează doar achiziţia de autoturisme noi. 

Publicitate

"Cred că ar fi oportun ca şi deţinătorii de motociclete sau scutere să fie sprijiniţi prin acest program al Guvernului României, dându-li-se posibilitatea să-şi achiziţioneze şi ei o motocicletă sau un scuter nou. Sunt convins că foarte mulţi români şi-ar dori un astfel de program. De altfel, a şi fost demarată o strângere de semnături în acest sens, de către un ONG, iniţiativă care a adunat mulţi susţinători şi pe care am decis să o sprijin", a declarat deputatul social democrat. 

Rabla, la a 15-a ediţie

"Sper ca acest demers să fie încununat cu succes, iar de anul viitor, dacă nu chiar din acest an, să reuşim să introducem şi motocicletele în programul Rabla", a concluzionat deputatul PSD de Arad Adrian Todor.

Anul acesta au fost alocaţi 322 milioane de lei pentru românii care vor să îşi cumpere o maşină nouă, iar social democratul estimează că aproape 35.000 de români vor putea să îşi înlocuiască maşinile mai vechi de opt ani cu unele mai puţin poluante. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel