Deputatul Vlad Cosma cere toleranță zero față de braconaj

braconaj
braconaj

Deputatul PSD Vlad Cosma consideră că autoritățile trebuie să instituie toleranță zero față de braconaj și a depus în Parlament o propunere legislativă în acest sens, care prevede înăsprirea consistentă a pedepselor și amenzilor pentru toate categoriile de infracțiuni prevăzute în legislația actuală.

„Având în vedere situația actuală, propunerea legislativă urmărește instituirea toleranței zero din partea autorităților față de braconaj, care trebuie sancționat cu fermitate în toate formele sale. Astfel se propune o înăsprire consistentă a pedepselor și amenzilor pentru toate categoriile de infracțiuni prevăzute în legislația actuală. De asemenea, în cazul în care infracțiunile sunt comise de persoane care dețin un permis de vânătoare, acesta va fi anulat fără dreptul de redobândire după executarea pedepsei sau achitarea amenzii. Această măsură a fost propusă pentru excluderea totală și definitivă din rândul vânătorilor a celor care săvârșesc în mod deliberat infracțiuni care contravin codului de etică vânătorească”, a declarat Vlad Cosma, potrivit unui comunicat de presă transmis redacției.

Sancțiunile prevăzute în forma actuală a Legii 407/2006 a vânătorii și protecției fondului cinegetic nu au fost în măsură să prevină braconajul și celelalte categorii de infracțiuni comise în domeniul vânătorii. Anual mii de exemplare de animale și păsări continuă să fie ucise în mod ilegal punându-se în pericol fondul cinegetic și bogăția faunei românești.

Propunerea legislativă are în vedere strict combaterea faptelor grave care sunt de natură să afecteze fondul cinegetic. Din acest motiv modificările propuse au vizat doar infracțiunile, fără a se interveni asupra contravențiilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel