Dermatita atopică duce la depresie, mâncărimi și lipsa somnului. Prof. Dr. Călin Giurcăneanu vine cu o soluție pentru boală

Foto: Pxhere
Foto: Pxhere

Dermatita atopică reprezintă o afecțiune cutanată inflamatorie, care creează o senzație intensă de prurit (mâncărime), cu evoluție cronică. Afectează, în mod caracteristic, prima copilărie, dar poate debuta la toate grupele de vârstă. 

Prof. Dr. Călin Giurcăneanu, medic primar dermatovenerologie, Președintele Societății Române de Dermatologie, a vorbit despre dermatita atopică.

O terapie biologică imunomodulatoare, dezvoltată de Regeneron (compania care a produs celebrul anti-viral folosit de Trump împotriva COVID-19) și Sanofi, s-a dovedit sigură și eficientă pentru copiii cu dermatită atopică. 

Insomnie la copii și depresie la adolescenții cu dermatită atopică

Dupixent este o terapie biologică imunomodulatoare țintită, utilizată pentru tratamentul formelor moderate și severe de dermatită atopică, fiind primul anticorp monoclonal care inhibă selectiv calea de semnalizare a interleukinelor 4 și 13, factori determinanți în inflamația de tip 2, ce stă la baza dermatitei atopice. Povara continuă a dermatitei atopice poate avea un impact de anvergură asupra copiilor care suferă de această afecțiune. Astfel, 70% dintre copii experimentează lipsa somnului, lucru care poate avea un efect negativ asupra dezvoltării neurocognitive.

83% dintre adolescenții care suferă de dermatită atopică moderată până la severă evită activitățile de zi cu zi. La 38% dintre adolescenții afectați de dermatită atopică forma moderată până la severă, traiectoria educațională sau profesională poate fi deviată din cauza puseelor necontrolate corespunzător, iar peste 50% se pot simți nefericiți sau deprimați. De asemenea, adulții cu această afecțiune raportează circa 80 de nopți pe an pierdute din cauza acestei afecțiuni. 70—80% dintre pacienții cu dermatită atopică dezvoltă și alte afecțiuni din sfera inflamației de tip 2 cum ar fi astmul sever sau rinosinuzita cronică, care, corelate, îngreunează și mai mult povara bolii.

Prof. Călin Giurcăneanu: Pruritul din dermatita atopică poate fi ameliorat rapid

„Dupilumab poate acționa și asupra comorbidităților asociate dermatitei atopice, cum ar fi rinosinuzita cronică însoțită de polipoză nazală și astm sever, ca urmare a mecanismului țintit de acțiune asupra inflamației de tip 2, a spus Doina Mușetescu, General Manager divizia Specialty Care Sanofi Romania. Includerea acestei terapii pe lista celor cu regim de compensare integrală va permite accesul unui număr din ce în ce mai mare de pacienți, începand cu vârsta de 6 ani,  la o soluție terapeutică nouă care le poate schimba în bine viața, atât lor cât și membrilor familiilor profund afectați de comportamentul și suferința acestora. Pacientul nu trebuie să-și piardă speranța, ci să se adreseze medicului specialist pentru a beneficia de acest nou tratament”.

“Studiile clinice au demonstrat că dupilumab asigură o ameliorare rapid instalată și susținută în timp, atât a severității și extinderii leziunilor caracteristice acestei afecțiuni, cât și a intensității pruritului, simptomul extrem de deranjant al acesteia, răspunzător de anxietate, depresie, insomnii și suprainfecții cutanate frecvente. Totodată, dupilumab demonstrează un profil de siguranță foarte bun, inclusiv în administrarea îndelungată, fără să se observe reacții adverse care să pună în pericol viața pacientului sau să necesite întreruperea administrării”, a spus Prof. Dr. Călin Giurcăneanu, medic primar dermatovenerologie, Președintele Societății Române de Dermatologie, conform DC MEDICAL.

Dupilumab-ul, (Dupixent) este 100% compensat și disponibil, pe bază de prescripție medicală, pentru indicația de dermatită atopică severă la copii cu vârsta cuprinsă între 6 și 11 ani și pentru indicația de dermatită atopică moderată până la severă la adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste.

Până anul acesta, medicamentul era compensat doar pentru pacienții adulți diagnosticați cu dermatită atopică forma moderată până la severă, de acum extinzându-se și către cele 2 categorii de vârstă menționate – copii și adolescenți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel