În deschiderea stagiunii 2017-2018, cea de-a 68-a din istoria teatrului ploieştean, Teatrul Toma Caragiu vă invită să urmăriţi cel mai recent spectacol al secţiei Dramă, Unchiul Vanea, de A.P. Cehov, în regia Sânzianei Stoican, vineri, 15 septembrie, de la ora 18.30.
Următoarea reprezentaţie va avea loc sâmbătă, 16 septembrie, de la aceeaşi ora, când vă aşteptăm la Premiera Oficială a spectacolului, iar marţi, 19 septembrie, spectacolul va fi susţinut în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila.
Teatrul pentru Copii Ciufulici va avea primele reprezentaţii ale acestei stagiuni, duminică, 17 septembrie, de la ora 10.30 şi 12.00, în sala Teatrului pentru Copii, când veţi putea fi părtaşi ai aventurilor magice din spectacolul Amnarul fermecat, adaptare de Cristian Pepino după H.C. Andersen.
În aceeaşi zi, de la ora 18.30, Sala Teatrului Toma Caragiu va găzdui evenimentul “Caragiale – uriaşul culturii noastre”, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Ploieşti şi Fundaţia “Geo Barton”, cu ocazia comemorării în 2017 a 105 ani de la dispariţia marelui dramaturg. Evenimentul va include proiecţia unui documentar despre importanţa lui I.L.Caragiale în teatrul românesc, urmată de alocuţiuni ale unor personalităţi ale culturii naţionale: acad. Răzvan Theodorescu, istoricul Lelia Zamani, actorii Horaţiu Mălăele şi Tora Vasilescu.
My Fair Lady
Teatrul de Revistă Majestic începe această stagiune cu două reprezentaţii ale spectacolului My Fair Lady, regia, scenariul şi lightdesign Alice Barb, vineri, 22 septembrie şi sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 18.30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu