Descoperire EXCEPŢIONALĂ „Sunt misterioase. E o lume despre care nu ştim aproape nimic”

Cercetătorii Laboratorului Naţional Lawrence Berkeley din cadrul Universităţii din California, Berkeley, au făcut o descoperire de excepție.

"Aceste bacterii minuscule noi reprezintă exemplul unui substrat al vieţii microbiene pe Pământ, despre care nu ştim aproape nimic", a declarat Dr. Jill Banfield, cercetător în cadrul Diviziei de Ştiinţe ale Pământului din cadrul Laboratorului Berkeley, potrivit huffingtonpost.com.

"Sunt misterioase. Aceste bacterii sunt prezente în multe medii şi joacă un rol important în comunităţile microbiene şi în ecosisteme. Pe de altă parte, nu înţelegem pe deplin cum funcţionează".

Pentru studiul lor, savanţii au filtrat apa subterană din Rifle, Colorado, până la 0,2 microni. La acest nivel, apa este considerată, de obicei, sterilă, dar s-a dovedit că aceasta conţinea microbi incredibili de mici - atât de mici, încât 22,5 milioane de asemenea bacterii ar putea încăpea pe un singur fir de păr uman.

Citește și: DESCOPERIRE Tratament Ebola, găsit într-o plantă asiatică

Cercetătorii au îngheţat mostra de apă şi au transportat-o la Berkeley Lab, unde bacteriile au fost examinate în detaliu. Genele bacteriene au fost eşalonate la JGI (Joint Genome Institute) din cadrul Walnut Creek, California.

"Nu există un consens cu privire la cât de mic ar putea fi un organism viu şi cum ar putea arăta diviziunea spaţiului pentru o celulă atât de firavă", a spus Dr. Birgit Luef, cercetător al Universităţii de Ştiinţă şi Tehnologie din Trondheim, Norvegia. "Studiul nostru reprezintă un pas semnificativ în vederea stabilirii dimensiunii, formei şi structurii interne a celulelor ultra-mici".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel