Descoperire importantă în Egipt. Este o premieră!

Descoperirea a avut loc în apropiere de Giza, la sud de Cairo, a anunţat miercuri Ministerul Egiptean pentru Antichităţi, citat de AFP.

Potrivit specialiştilor, este vorba despre primul bust din granit roz al lui Ramses al II-lea care poartă pe cap simbolul "Ka" - reprezentând toate energiile vitale ce animă zeii şi oamenii - găsit până acum, potrivit unui comunicat al ministerului ce descrie descoperirea drept una "rară". Săpăturile începute săptămâna trecută de o echipă a ministerului au avut loc pe un teren privat din satul Mit Rahina, locul vechiului Memphis, situat la 30 kilometri sud de Cairo, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

Această statuie a lui Ramses al II-lea - unul dintre cei mai faimoşi faraoni ai celei de-a XIX-a dinastii (1301-1236 î.Hr.) - are o înălţime de 105 centimetri şi o lăţime de 55 de centimetri. În ultimii ani, autorităţile şi-au îmbunătăţit în mod considerabil comunicarea cu privire la descoperirile arheologice, însă Egiptul a fost adesea acuzat de neglijenţă şi lipsă de rigoare ştiinţifică, notează AFP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel