Geologi brazilieni au anunţat că au făcut o descoperire importantă la 1.500 de km în largul Atlanticului.
Oamenii de știință au descoperit, la 1.500 km în largul Atlanticului de Sud, în dreptul oraşului Rio de Janeiro, bucăţi de roci care ar putea fi o parte a continentului scufundat la separarea Africii de America de Sud, în urmă cu o sută de milioane de ani, relatează AFP.
Roberto Ventura Santos, director la Serviciul geologic al Braziliei, a declarat că în timpul unei operaţiuni de dragare în regiunea unui lanţ muntos din apele braziliene şi internaţionale s-au descoperit eşantioane de granit. Granitul este considerată o rocă continentală.
”Poate fi Atlantida Braziliei. Suntem aproape siguri de acest lucru, însă trebuie să ne consolidăm ipoteza. Vom avea confirmarea ştiinţifică finală în acest an, când von fora în zonă pentru a găsi mai multe eşantioane de granit”, a spus Ventura, citat de site-ul de ştiri G1 al Globo.
Roberto Ventura Santos a precizat că o echipă de cercetători din Brazilia şi Japonia, aflaţi la bordul unui vehicul submarin japonez de cercetare oceanografică, a observat în luna aprilie formaţiunea geologică situată în dreptul coastei braziliene.
”Plecând de la o analiză, am început să vedem că regiunea ar putea fi o porţiune de continent pierdut în mare milioane de ani”, a încheiat Ventura.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu