Descoperire istorică în Egipt! S-a găsit un tunel care ar putea duce la mormântul Cleopatrei

foto: Freepik
foto: Freepik

Tunelul a fost descoperit la 13 metri sub pământ. 

Recent, arheologii au descoperit un tunel secret, denumit și „miracolul geometric”, în orașul egiptean Taposiris Magna, conform informațiilor publicate de The Jerusalem Post.

Orașul a fost înființat de către regele Ptolemeu al II-lea Philadelphus în perioada cuprinsă între anii 280 și 270 î.Hr., și își trage numele din traducerea sa, "Marele mormânt al lui Osiris", zeul morții în mitologia egipteană.

Tunelul se află la o adâncime de 13 metri sub suprafața pământului și are doi metri în înălțime și o lungime de 1.300 de metri. Însă rolul exact al acestui tunel nu este clar, deoarece anumite porțiuni sunt inundate.

Arheologul Katharine Martinez, care studiază regiunea încă din 2004, consideră că acest tunel ar putea fi o cheie pentru descoperirea "mormântului pierdut al Cleopatrei".

Cea mai importantă descoperire a secolului al XXI-lea

Potrivit Ministerului Egiptean al Turismului și Antichităților, structura seamănă notabil cu remarcabilul tunel Eupalinos care măsoară 1.036 de metri și datează din secolul al VI-lea î.Hr., descoperit pe insula grecească Samos. Acest tunel este frecvent recunoscut ca o minune inginerească, fiind unic în ceea ce privește planificarea și construcția sa.

Teposiris Magna a fost construit în jurul anului 280 î.Hr. de către Ptolemeu al II-lea, fiul lui Ptolemeu I, unul dintre generalii lui Alexandru cel Mare și strămoșul Cleopatrei. Echipa de arheologi consideră că templul a fost dedicat zeului Osiris și zeiței Isis, care erau divinități importante în religia egipteană. Pe site au fost descoperite sculpturi ale lui Isis și monede care prezintă numele și chipurile Cleopatrei și Alexandru cel Mare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel