Descoperire macabră în toaleta unui avion

Un fetus a fost descoperit vineri dimineaţă în toaleta unui avion în Africa de Sud de o echipă de curăţenie, a anunţat poliţia, relatează AFP. Descoperirea a fost făcută într-o aeronavă a companiei sud-africane FlySafair, pe Aeroportul Internaţional Durban (nord-est), a declarat o purtătoare de cuvânt a poliţiei sud-africane.

Poliţia a deschis o anchetă, a precizat ea, adăugând că până în acest moment nicio persoană nu a fost arestată. Compania aeriană FlySafair a confirmat informaţia, precizând că în acel moment aparatul se pregătea să decoleze către Johannesburg.

'În timp ce aveau loc ultimele pregătiri pentru a asigura buna funcţionare a sistemului de gestionare a deşeurilor, înainte de decolare, echipa noastră tehnică a descoperit în sistem ceea ce părea un fetus abandonat', a afirmat compania într-un comunicat.

După descoperirea macabră, pasagerii au fost rugaţi să părăsească aparatul de zbor. 'Vom face tot posibilul pentru a ajuta autorităţile să efectueze investigaţia', a mai spus compania aeriană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel