Arheologii au dat peste două schelete umane, care arată semne că ar fi fost străpunse cu lancea în inimă ca într-un fel de ritual. Descoperirea macabră a fost făcută chiar la malul Mării Negre, în localitatea Sevastopol din Bulgaria. Cele două sicrie purtau semnele unui ritual străvechi şi erau bătute în cuie. Bulgaria apelează la metoda scoţiană de promovare şi aduce în prim plan poveşti despre vampiri sau fantome, care se vând foarte bine în Occident şi ajută turismul.
"Aceste două schelete demonstrează că o credinţă străveche - cea a existenţei vampirilor - s-a menţinut pe teritoriul Bulgariei până în primul deceniu al secolului al XX-lea", a explicat Bojidar Dimitrov, directorul Muzeului Naţional de Istorie.
Potrivit tradiţiei păgâne din Bulgaria, oamenii care făceau rău sau erau consideraţi vampiri erau străpunşi cu un ţăruş în inimă în seara de dinaintea înmormântării. Acest ritual era realizat cu ajutorul unui ţăruş de lemn sau de metal. Sicriele acestor oameni erau bătute în cuie pentru a nu reuşi să evadeze sub nicio formă.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu