Descoperire șocantă în prima zi din an. Polițiștii au deschis anchetă

O descoperire șocantă a fost făcută de Anul Nou. 

Publicitate

Trupul unei femei de aproximativ 70 de ani a fost descoperit de mai mulți oameni care au sunat la 112. 

”În urmă cu aproximativ două ore, prin 112 a fost anunţat faptul că pe râul Neajlov, în dreptul localităţii Hulubeşti, comuna Călugăreni, câţiva trecători au observat la suprafaţa apei trupul unei persoane plutind. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ISU Giurgiu din cadrul Punctului de lucru din localitatea Călugăreni, care a găsit trupul unei femei decedate plutind la o distanţă de aproximativ trei metri de mal. Aceştia au reuşit scoaterea trupului la mal, iar din primele cercetări a reieşit faptul că este vorba de o femeie în vârstă de aproximativ 70 de ani decedată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ, potrivit Agerpres. 

”Poliţiştii au deschis o anchetă şi se fac cercetări pentru stabilirea contextului în care femeia a ajuns în apă, pentru identificarea acesteia şi pentru stabilirea cauzei decesului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Giurgiu, Cornel Vasilache, mai scrie sursa citată. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel