Mai mulți cercetători din Australia au descoperit că veninul albinelor este foarte eficient în combaterea cancerului mamar.
O echipă de cercetători din Australia a descoperit că veninul obţinut de la albinele europene s-a dovedit remarcabil de eficient în combaterea cancerului de sân, transmite Agerpres, citând DPA. Potrivit lor, veninul ajută distrugerea celulelor celei mai agresive şi greu de tratat forme de cancer mamar.
În cadrul studiului a fost utilizat venin de la 312 albine şi bondari cu scopul de a analiza proprietăţile anticancerigene ale acestuia. Oameni de ştiinţă de la Institutul de Cercetări Medicale Harry Perkins şi de la Universitatea Western Australia au descoperit că o componentă principală a veninului, melitina, a indus rapid distrugerea celulelor care constituie cancerul mamar triplu-negativ şi celulele cancerului de sân îmbogăţite cu HER2. În plus, veninul a avut acest efect la concentraţii care nu au dăunat celulelor normale.
Veninul s-a dovedit extrem de puternic.Am descoperit că melitina poate distruge complet membranele celulelor canceroase în 60 de minute, a declarat Ciara Duffy, cercetător principal în cadrul studiului, într-un mesaj publicat miercuri pe site-ul institutului.
Studiul a analizat și dacă melitina poate fi utilizată în combinaţie cu medicamentele utilizate în prezent în chimioterapie. Cancerul de sân triplu negativ reprezintă 10-15% dintre toate cazurile de cancer mamar, a menţionat institutul. În prezent, nu există tratamente clinice eficiente pentru cancerul de sân triplu negativ. Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer care afectează femeile la nivel mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu