Robert Ballard, americanul care a descoperit epava Titanicului, şi-a setat un nou obiectiv şi vrea să dea de urma unui alt obiect celebru, dispărut în negura timpului.
Robert Ballard, celebrul vânător american de epave, va pleca într-o nouă expediţie care îşi propune să găsească avionul pilotat de aviatoarea Amelia Earhart, dispărută deasupra Oceanului Pacific în 1937, relatează joi AFP care citează revista National Geographic.
Cercetătorul urmează să părăsească Samoa la data de 7 august pentru a explora atolul nelocuit Nikumaroro, aparţinând Republicii Kiribati, unde s-ar fi prăbuşit aparatul de zbor pilotat de aviatoarea americană, a precizat National Geographic pe site-ul său. Expediţia va fi formată din doua echipe. Prima echipă, condusă de un arheolog al National Geographic, urmează să studieze anumite zone de pe atol, în timp ce a doua, supervizată de Robert Ballard, va efectua cercetări subacvatice, la bordul navei sale de explorare Nautilus.
Documentar pe baza expediţiei
Expediţia va fi face obiectul unui documentar de două ore, ce va fi difuzat la data de 20 octombrie pe postul de televiziune National Geographic. Ballard, în vârstă de 77 de ani, deţine mai multe trofee, printre care se numără epava pachebotului Titanic, identificată în 1985 la 4.000 metri adâncime, cuirasatul german Bismarck sau portavionul american USS Yorktown, scufundat în 1942 în Bătălia de la Midway din timpul războiului din Pacific.
Soarta pionerei în aviaţie Amelia Earhart, prima femeie care a traversat singură Atlanticul, în 1932, rămâne un mister chiar şi la 82 de ani de la dispariţia sa. La data de 20 mai 1937, aviatoarea de 39 de ani a decolat din Oakland, California, la comanda avionului său bimotor Lockheed Electra, alături de navigator Fred Noonan, pentru a realiza înconjurul pământului la ecuator, de la vest la est.
La data de 2 iulie, ei au decolat din Lae, Papua Noua Guinee, angajându-se într-o etapă deosebit de ambiţioasă, de 4.000 de kilometri, urmând să oprească pentru realimentare pe mica insulă Howland din Pacific, situată la jumătatea distanţei dintre Australia şi Hawaii. Însă, ei nu au aterizat niciodată acolo. Generaţii de cercetători şi pasionaţi au încercat, timp de decenii, să dezlege misterul dispariţiei acestei pioniere.
Potrivit uneia dintre teorii, modelul bimotor Lockheed Electra s-a prăbuşit în iulie 1937 în zona Oceanului Pacific pe un atol cunoscut în trecut sub numele de Gardner Island, acum denumit Nikumaroro, aparţinând Republicii Kiribati. Un profesor de antropologie de la Universitatea din Tennessee a afirmat în luna martie 2018 că osemintele descoperite în anul 1940 pe mica insulă din Oceanul Pacific ar corespunde rămăşiţelor aviatoarei americane Amelia Earhart.
Profesorul Richard Jantz a declarat că, potrivit unor noi analize, aceste rămăşiţe nu aparţin unui bărbat de talie mică, aşa cum s-a crezut iniţial, ci faimoasei aviatoare dispărută la vârsta de 39 de ani. Studiul său a fost publicat în jurnalul Forensic Anthropology.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News