Realizatorul "Starea Nației", Dragoș Pătraru spune că testarea democrației în România s-a făcut odată cu desecretizarea protocolului dintre SRI și Parchetul General.
Dragoș Pătraru spune că în astfel de momente, nivelul democrației din țară este arătat de reacția societății, care reprezintă un adevărat barometru.
Iată mesajul realizatorului TV:
"Dacă vrei să afli cât de departe e un stat de democrație (vorbim în general, desigur, statele de față se exclud) te uiți la reacția publică după desecretizarea unor protocoale (altfel ilegale) al căror scop a fost simplu: siluirea democrației, în numele democrației. Dacă societatea se manifestă vehement (justificat într-o democrație) împotriva hoților din politică și a tentativelor acestora de a controla justiția, dar în acleași timp tolerează și chiar încurajează abuzurile instituțiilor de forță (nejustificat într-o democrație), atunci poporul e pregătit din toate punctele de vedere pentru o dictatură. Și-o dorește chiar. Să îi urăști atât de tare pe niște oameni încât să nu te intereseze ce abuzuri fac instituțiile ca să-i bage la pușcărie, ei bine, asta ține de o gândire care nu se poate întâlni niciodată cu democrația. Noroc că noi nu suntem în situația asta..." a scris Dragoș Pătraru pe contul său de socializare.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu