€ 5.0911
|
$ 4.3417
|
Curs valutar: € 5.0911
|
$ 4.3417
 

EXCLUSIV Pârvan: CNAIR ar trebui desființată. A fost o foarte mare revoltă!
Autor: Mihai Ciobanu

asfaltare-centura-targoviste_33929400
 

Cristian Pârvan, președintele Patronatul Investitorilor Autohtoni, a vorbit despre soluţiile pentru ca ritmul de construire a autostrăzilor în România să fie unul susţinut. 

"Nu facem autostrăzi, iar  noi am spus-o în cadrul comisiei prezidenţiale că ar trebui desfiinţat CNADNR-ul la vremea aceea (n.r. – CNAIR astăzi) şi solicitat Comisiei Europene să aloce o echipă de management plătită din cei 7% care oricum se plătesc la fiecare proiect, de experţi internaţionali care să facă toate caietele de sarcini, să facă licitaţii, să terminăm o dată cu aceste nesfârşite negocieri, tribunale, contestaţii şi aşa mai departe. Atunci a fost o foarte mare revoltă, cum putem propune aşa ceva. Uite că vine doamna comisar european Adina Vălean şi spune ‚noi suntem gata să vă ajutăm cu echipe de specialişti, doar veţi face şi voi ceva’.

Subliniez că în timp ce noi nu facem autostrăzi, vedeţi raportul Curţii de Conturi, desfiinţăm şi calea ferată", a declarat Cristian Pârvan în cadrul dezbaterii Upgrade Romania: Investițiile, „colacul de salvare” al economiei?.    

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close