Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a explicat motivele care au stat la baza luării deciziei de avizare negativă a proiectului de desființare a SIIJ.
Potrivit unui comunicat al CSM, proiectul de desființare a Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) ar duce la modificarea competenție de efectuare a urmării penale în cazul masgistraților, transmite Mediafax.
„Proiectul de lege analizat ar conduce, în esență, la schimbarea competenței de efectuare a urmăririi penale în cauze privind infracțiuni săvârșite de magistrați, revenindu-se la asoluția anterioară Legii 207/2018 pentru modificarea și completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, în care competența de efectuare a urmăririi penale revenea, după caz, parchetelor de pe lângă curțile de apel, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Soluția normativă propusă nu este, însă, însoțită de instituirea unor garanții menită să dea eficiență principiului independenței justiției, prin asigurarea unei protecții adecvate a judecătorilor și procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor”, se arată în comunicat.
CSM notează că mecanismele concrete prin care se previn eventualele măsuri inadecvate din perspectiva legalității împotriva judecătorilor, nu constituie un privilegiu pentru aceștia, ci o garanție a independenței lor, absolut necesară pentru protejarea cetățeanului într-un stat de drept. Conform comunicatului, decizia a fost luată cu toate că procurorii au răspuns favorabil desființării secției, în cadrul unui chestionar.
„Deși procurorii respondenți la chestionarul transmis de CSM (aproximativ 50% din procurorii în funcție au răspuns la acest chestionar) s-au pronunțat în majoritate covârșitoare în favoarea desființării Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, trebuie remarcat faptul că un procent de 68,3% dintre respondenți au apreciat că la întrebarea <Sunteți de acord ca în ipoteza desființării SIIJ, efectuarea în continuare a urmăririi penale, punerea în mișcare a acțiunii penale sau trimiterea în judecată a unui magistrat să poată fi făcută numai în urma unui aviz prealabil al procurorului General al PICCJ, Plenului sau Secțiilor CSM?> se impune un răspuns afirmativ.”, au mai arătat reprezentanții CSM.
În concluzie, aceștia arată că „față de argumentele mai sus expuse, în lumina rolului său constituțional de garant al independenței justiției, Plenul apreciază că, pentru a nu lipsi principiul independenței justiției de o garanție legală, este absolut necesară reglementarea unor mecanisme care să asigure protecția adecvată a judecătorilor și procurorilor împotriva oricăror presiuni”.
VEZI ȘI: UPDATE: CSM, aviz negativ pentru desfiinţarea SIIJ
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News