Premierul Florin Cîţu a precizat că proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) este dezbătut în procedură de urgenţă în Parlament.
Totodată, premierul Florin Cîțu a declarat că informaţia potrivit căreia reprezentanţii UDMR nu sunt de acord cu forma acestui proiect legislativ nu este corectă, având în vedere că UDMR a făcut şi face parte din coaliţia de guvernare, inclusiv în momentul aprobării în Guvern a iniţiativei, relatează Agerpres.
"Are un calendar clar în Parlamentul României, este în procedură de urgenţă, şi eu nu cred că informaţia că partenerii noştri nu sunt de acord este corectă, pentru că partenerii noştri fac parte din Guvern, deci, când s-a aprobat în Guvern o formă am plecat cu toţii. Acum că în Parlamentul României vor fi amendamente, poate de la toată lumea, asta e altceva, dar forma care a plecat din Guvern a fost aprobată de coaliţia de guvernare, iar UDMR (...) sunt membri coaliţiei de guvernare şi parteneri în Guvern şi în momentul când a fost luată această decizie", a declarat Florin Cîţu, marţi, aflat într-o vizită de lucru la Craiova.
Premierul a răspuns astfel întrebat despre faptul că o parte a coaliţiei de guvernare, respectiv UDMR, nu ar fi de acord cu forma proiectului de lege privind desfiinţarea SIIJ aprobat în Executiv şi trimis spre adoptare în Parlament.
VEZI ȘI: Stelian Ion spune că UDMR respinge proiectul de desfiinţare a SIIJ. "Din start, blocaj total"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu