Senatorul PNL Alina Gorghiu apreciază că Secţia Specială trebuie desfiinţată de urgenţă.
Este nevoie urgentă de o sesiune extraordinară a Senatului după ce Comisia de la Veneția a recomandat desființarea Secției Speciale și eliminarea amendamentelor votate de Camera Deputaților. Nu mai există motive pentru nicio amânare!Controversata secție croită după vrerea PSD de "faimoasa" Comisie Iordache trebuie să dispară! Fără urmă!
Toate forțele politice din majoritatea parlamentară trebuie să susțină acum un punct de vedere comun! Doar așa vom respecta acest punct esențial al programului de guvernare! Amendamentele pentru eliminarea superimunităților votate de Cameră deja există, au fost depuse de senatori PNL la Senat, la prima ședință, ele pot fi votate.
România are nevoie de o reformă autentică în sistemul de justiție și acest pas va fi un început bun.Garantarea independenței magistraților și a domniei legii ne va permite să abordăm noi obiective, între care ridicarea MCV.
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, luni, că va fi o sesiune extraordinară a Parlamentului pentru desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ), după primirea avizului Comisiei de la Veneția.
Ion a spus, într-o conferință de presă, că s-a stabilit la o întâlnire anterioară, în cadrul coaliției, că se va propune o sesiune extraordinară pentru a rezolva această problemă, de desființare a SIIJ în maxim două săptămâni de la primirea avizului.
„Iată, astăzi (luni - n.r.), am primit avizul. Dacă nu săptămâna aceasta, săptămâna viitoare ar fi de așteptat o sesiune extraordinară pentru desființarea SIIJ. Sunt chestiuni importante, vor fi analizate în zilele următoare toate paragrafele acestui aviz care are nu mai puțin de 14 pagini, dar toate argumentele sunt în sensul pe care l-am arătat mai devreme”, a spus Stelian Ion.
Ministrul Justiției le solicită, astfel, senatorilor să ia „degrabă în discuție acest proiect”, să dea raport în Comisia Juridică și, mai departe, să se dea un vot final în cadrul Senatului pe desființarea SIIJ.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News