EXCLUSIV  Desființarea barajelor din România. Cătălin Balaban a spus care e problema pentru pești

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Cătălin Balaban, președintele Asociației de Pescari „Golovița”, a vorbit despre proiectul de desființare a barajelor din România.

Prin proiectul Dam Removal Europe se urmărește extinderea acțiunii de îndepărtare a barajelor din sud-estul Europei în colaborare cu organismele din regiune. Astfel, mai multe baraje din Grecia, Croația, Slovacia și România ar urma să fie desființate și râurile dă fie renaturate așa cum era înainte, fără a mai exista regularizare și un debit de servitute care să asigure în permanență anumite condiții pentru râul din aval de amenajarea hidrotehnică.

Proiectul este susținut de European Open Rivers Programme, o organizație care finanțează acțiuni de refacere a râurilor și este implementat în colaborare cu Institutul Mediteranean pentru Natură și Om (MedINA), Fauna și Flora, Wetlands International, European Rivers Network și WWF Țările de Jos, Slovacia și Marea Adriatică.

Cătălin Balaban, președintele Asociației de Pescari „Golovița”, a oferit un interviu în exclusivitate pentru DC News, în care a explicat care este singura problemă pe care barajele o aduc populațiilor de pești din râurile din România.

„Asociația pe care o reprezint a făcut demersuri ca la Porțile de Fier I și II și la alte baraje să fie făcute acele trecători. Este clar că ruta de migrație a scrumbiei și a sturionilor este blocată prin aceste baraje. Când oprești accesul către zona de reproducere, clar este afectată dezvoltarea speciei respective.

Atunci, noi am propus - pentru că sunt modele la nivel european - construirea acelor lifturi sau trecători pentru acele specii care au ruta de migrație în amonte de baraje.“, a spus Cătălin Balaban.

CITEȘTE ȘI        -      EXCLUSIV  ONG-urile vor să dărâme barajele din România. Stoicescu (AJVPS Sibiu), revolta pescarilor: Extremism ecologic! Să facă la ei în țară și apoi să vină la noi

Cătălin Balaban: În general, suntem specialiști în toate și ne dăm cu părerea

„În ceea ce privește acest proiect de desființare a barajelor, nu știu în ce măsură este sau nu este bine. Rezolvi o problemă, dar dai peste altele. E de discutat și specialiștii sunt cei mai în măsură să spună cum înclină balanța. Totuși, dacă s-ar face aceste trecători, ar conta foarte mult.

Este foarte important să se facă un studiu serios din care să reiasă ce s-ar întâmpla dacă ele ar fi desființate, care sunt beneficiile și care sunt pierderile.

În general, suntem specialiști în toate și ne dăm cu părerea fără a cunoaște cu exactitate toate aspectele. De aceea cel mai bine ar fi ca cercetătorii, cei de la Mediu și alți specialiști să se pună la masa discuțiilor și să vedem dacă eliminarea acestor baraje ar aduce un beneficiu mai mare decât cel actual.“, a mai precizat președintele Asociației de Pescari „Golovița”.

CITEȘTE ȘI        -        EXCLUSIV  Protestul pescarilor după ce s-a deschis calea pentru înlăturarea barajelor de pe râurile din România: E o aberație

Problemele din Delta Dunării

„De exemplu, în cazul Deltei Dunării, dacă nu am decolmata și am lăsa totul așa cum ne-a dat Dumnezeu, nu prea e în regulă. Canalele oricum sunt închise, lacurile au început să se colmateze, pentru că nu mai e acel flux de apă. Dacă omul nu creează un mediu propice pentru ca peștele să se reproducă, degeaba dăm vina!

Au secat nenumărate zone unde peștele venea să se reproducă. De exemplu, de Insula Mare a Brăilei nu vorbește nimeni, fiindcă e vorba de bani mulți. Peștele se reproduce în zonele care se inundă și unde temperatura apei crește mai repede“, a precizat Cătălin Balaban.

L-am întrebat pe acesta și despre riscul inundațiilor, care ar fi mult mai mare în condițiile în care nu ar exista amenajări hidrotehnice pe râuri, iar Cătălin Balaban a precizat că „Dunărea crește uneori atât de mult încât rupe diguri în Deltă“.

„Trebuie o atenție sporită“, a mai completat Cătălin Balaban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel