În ședința de astăzi, Guvernul României a adoptat proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 49/2022 privind desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ), precum și pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală.
Acest proiect, inițiat de Ministerul Justiției, va fi înaintat Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
Proiectul de lege vizează două principale direcții de modificare a Legii nr. 49/2022. Prima schimbare majoră este stabilirea unui număr minim de procurori desemnați prin dispozițiile art. 10 alin. (1), spre deosebire de actualul număr maxim. Această măsură are scopul de a asigura buna desfășurare a activității de urmărire penală.
De asemenea, proiectul prevede atribuția procurorului general de a propune Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) desemnarea unor procurori pentru investigarea dosarelor ce privesc magistrați. Aceasta se aplică în cazul în care numărul de procurori desemnați la nivelul Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau al parchetelor de pe lângă curțile de apel este insuficient. În aceste cazuri, Plenul CSM va desemna procurorii necesari pentru efectuarea urmăririi penale.
Ministra Justiției, Alina Gorghiu, a subliniat importanța acestei inițiative legislative: „Proiectul de lege prezentat Guvernului este rezultatul preocupării noastre de a îmbunătăți cadrul normativ relevant, precum și al discuțiilor cu partenerii europeni. Am dialogat constant cu Comisia Europeană și cu comisarul pentru justiție, Didier Reynders, cu privire la această modificare legislativă. Una dintre solicitările Comisiei Europene în cadrul Misiunii privind statul de drept vizează consolidarea cadrului juridic și a capacității instituționale a sistemului post-SIIJ.”
În cadrul Consiliului de Management Strategic s-a convenit asupra necesității îmbunătățirii Legii nr. 49/2022 pentru a depăși blocajele legate de ocuparea posturilor de procurori care pot instrumenta cauze privind magistrații. În prezent, schema prevede 59 de posturi, însă doar 32 sunt ocupate, ceea ce reprezintă un deficit de aproape jumătate din efectiv. Ministerul Justiției este preocupat de mărirea numărului de procurori la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și al parchetelor de pe lângă curțile de apel pentru a eficientiza activitatea pe acest palier.
Potrivit statisticilor judiciare, în anul 2023 au fost efectuate cercetări în 6694 de dosare privind fapte penale comise de magistrați, iar la începutul acestui an mai erau în lucru 3180 de cauze.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News