Despacito s-a auzit live pe scena festivalului ''El Carrusel''. Luis Fonsi a făcut furori printre mii de români cu mișcările sale latino.
Festivalul El Carrusel i-a adus la București pe cei mai în vogă artiști latino ai momentului, Maluma și Luis Fonsi. După ce sâmbătă seara, cântărețul columbian, Maluma, a impresionat publicul român prin spectacolul susținut în ploaie, duminică, Luis Fonsi a făcut furori printre miile de români cu mișcările sale latino.
Despacito, Echame la culpa, Calypso, Nada es para siempre, Quien te dijo eso sunt doar câteva dintre hit-urile pe care artistul din Puerto Rico le-a cântat pe scena de la Romexpo. Surprins de căldura cu care a fost primit de public, Luis Fonsi a transmis tuturor românilor că îi așteaptă să viziteze Puerto Rico, insula în care s-a născut.
Despacito, live, pe scena El Carrusel
În deschidere au urcat pe scenă Richy B, What’s Up, Hugel și Robin Schulz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu