Scandalul legat de organizarea concertului lui Robbie Williams de vineri, de la București nu a rămas fără urmări.
Zecile de plângeri înregistrate la ANPC, în urma organizării concertului lui Robbie Williams, au avut efect.
Firma care a distribuit berea la concertul din Piața Constituției a postat un anunț pe Facebook în care își cere scuze pentru neplăcerile create și le-a promis celor nemulțumiți că vor primi șase doze de bere de o jumătate de litru.
"În cadrul spectacolului de excepţie din 17 iulie, Robbie Williams a adunat peste 65.000 de spectatori, marcând astfel unul dintre cele mai mari evenimente muzicale susţinute în ultimii ani în România.
Însă numărul foarte mare de spectatori a generat probleme logistice deosebite organizatorilor.
În acest context, ca sponsor şi furnizor de bere al acestui eveniment, ţinem să ne cerem scuze faţă de toţi cei care nu au reușit să îşi cumpere bere sau care au petrecut foarte mult timp aşteptând la coadă.
Reprezentanţii URSUS au făcut tot posibilul pentru a asigura o bună desfăşurare a activităţii în limitele impuse de organizator. Numărul şi amplasarea punctelor de servire, cât şi modalitatea de plată au fost stabilite de către organizatorul evenimentului, nu de brandul URSUS.
Cu toate eforturile noastre, este clar însă că o mare parte din cei prezenţi la concert au avut parte de o experienţă neplăcută legată de brandul URSUS. Din acest motiv, am decis să le oferim tuturor celor care au fost din orice motiv nemultumiţi de experienţa de organizare a concertului, un bax de URSUS Premium cadou (6 doze de 0,5L).
Cum poţi intra în posesia cadoului
- Trimite-ne pe adresa [email protected] dovada participării la concertul Robbie Williams din Bucureşti (poză alături de biletul de acces sau poză de la locul evenimentului);
- Vei fi contactat în termen de 5 zile lucrătoare pentru furnizarea datelor de livrare;
- Cadoul va fi expediat în termen de 30 de zile de la confirmarea datelor personale;
- Pentru că apreciem feedback-ul tuturor, ne poţi trimite, în acelaşi e-mail, sugestii pentru îmbunătăţirea experienţei la astfel de evenimente.
Cu ajutorul sugestiilor şi sesizărilor primite, URSUS îşi va revizui standardele legate de participarea la astfel de evenimente. Astfel, sperăm să evităm neplăcerile clienţilor noştri în viitor.
Vă mulţumim că aţi luat parte la cel mai mare concert al anului alături de URSUS!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu