Frecvenţa daunelor RCA în România rămâne una dintre cele mai ridicate la nivel european.
Publicitate
Industria de asigurări din România a plătit în fiecare zi calendaristică a anului trecut despăgubiri de circa 2 milioane de euro doar pentru daunele RCA, aproape dublu faţă de 2016, potrivit datelor transmise de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR), potrivit Agerpres.
Pe lângă suferinţa umană profundă cauzată de aceste evenimente nefericite, toate aceste accidente se reflectă şi sub aspect economic în despăgubiri plătite victimelor de asiguratorii RCA, atât pentru pierderile materiale, cât şi pentru cele morale suferite.
De altfel, frecvenţa daunelor RCA în România rămâne una dintre cele mai ridicate la nivel european. Industria de asigurări din România a plătit în fiecare zi calendaristică a anului trecut despăgubiri de circa 2 milioane EUR doar pentru daunele RCA, aproape dublu faţă de 2016.
Asigurătorii atrag atenţia, pe baza datelor prezentate de Poliţia Română în Buletinul Siguranţei Rutiere 2021, că vinerea este ziua cea mai neagră pe şoselele din România când au loc cele mai multe accidente rutiere grave, iar anul trecut în aceste zile s-au produs peste 770 de accidente grave. Duminica au avut loc 717 de accidente grave, iar în restul zilelor săptămânii tendinţa este descrescătoare: 699 luni, 681 marţi şi 680 miercuri.
În medie, pe drumurile publice din România, în fiecare lună a anului 2021, au avut loc 410 accidente rutiere grave, în care şi-au pierdut viaţa 148 persoane şi au fost rănite grav 316. Lunile cu cele mai multe accidente rutiere grave sunt cele tradiţionale de vacanţă (iulie, august).
"Dinamica pe luni a accidentelor grave reflectă scăderea numărului acestora în prima parte a anului, în timp ce, începând cu luna mai, se constată o creştere a numărului acestora, până în luna august - ca urmare a creşterii mobilităţii în contextul încălzirii vremii, urmată de o scădere până în noiembrie", se menţionează în comunicat.
Potrivit UNSAR, principalele cauze care contribuie la producerea accidentelor rutiere grave sunt neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi traversarea neregulamentară de către pietoni. Cele mai multe accidente rutiere grave au loc în mediul rural.
Din păcate, România ocupă, în continuare, primul loc în UE în ceea ce priveşte numărul deceselor cauzate anual de accidentele rutiere, iar Guvernul României a creat o Strategie Naţională privind Siguranţa Rutieră, pe care industria de asigurări doreşte să o sprijine. La nivel local, în 2021, au fost înregistrate 93 de astfel de decese la un milion de locuitori, dublu faţă de media europeană.
Pe de altă parte, în Uniunea Europeană, siguranţa rutieră s-a îmbunătăţit considerabil în ultimele decenii, rata deceselor cauzate de accidentele rutiere fiind în scădere în ultimii 10 ani. Dacă ne raportăm la contextul mondial, Uniunea Europeană are printre cele mai sigure drumuri din lume, cu 44 de decese la un milion de locuitori.
În plus, România se află printre ţările cu cele mai vechi flote de autoturisme, cu o vechime medie de 16,4 ani în 2021, comparativ cu media europeană de 11,5 ani, iar învechirea parcului auto se accentuează de un an la altul.
"Vom intensifica demersurile pe care le derulăm deja alături de autorităţi şi de partenerii noştri, prin campanii de informare cu privire la importanţa luării unor măsuri de siguranţă şi de prevenţie rutieră adecvate, şi nu numai", au declarat reprezentanţii UNSAR.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a fost înfiinţată în 1994 şi reprezintă 20 de companii de profil. Acestea deţin o pondere de aproximativ 90% din piaţa locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea şi reprezentarea intereselor România şi a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern şi internaţional.
Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.asigurătorilor şi reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătăţirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activităţii de asigurări în
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu